Danileț, bun de plată și cu promovarea-n cui pentru 3 ani
Conduita și militantismul încep să-l coste pe judecătorul Cristi Vasilică Danileț. Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM l-a sancționat cu 5% din indemnizație pe două luni pentru una dintre postările sale pe facebook, prin care îndemna armata să iasă în stradă pentru „a păzi democrația” de partidele de la putere.
Mai dureros pentru judecătorul de la Tribunalul Cluj este faptul că în urma sancționării disciplinare, Danileț nu va mai putea promova la o instanță superioară pentru următorii 3 ani.
Danilet a fost sancționat pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, privind „manifestări care aduc atingere onoarei sau probității profesionale ori prestigiului justiției, săvârșite în afara exercitării atribuțiilor de serviciu”.
Citește și: Apel exploziv către CSM. Vezi ce solicită 30 de șefi de tribunale
Crește valul: și procurorii condamnă „formele radicale de protest”. CSM, în ședință!
Danileț s-a „remarcat” de-a lungul timpului prin zeci de iesiri publice, îndemnuri la proteste, manifestări partizane politic sau critici aduse puterilor Statului. Prin postarea de la începutul lui 2019 care i-a atras sancționarea, judecătorul Cristi Vasilică Danileț îndemna, pur și simplu, Armata, să intervină împotriva partidelor de la guvernare.