Donald Trump: „Germania este controlată integral de Rusia”
Donald Trump i-a spus verde-n față secretarului-general al NATO, Jens Stoltenberg, că Germania este un risc la adresa securității întregii alianțe nord-atlantice, deoarece este dependentă de energie rusească.
“Germania este total controlată de Rusia, depinde 60-70% de energia rusească” a spus răspicat președintele american, care a acuzat și nou gazoduct ruso-german, Nord Stream 2, care se construiește pe sub Marea Baltică. Liderul de la Casa Albă a amintit și că fostul cancelar german Gerhard Schroder este managerul acestui uriaș proiect energetic și că este în conducerea Rosneft, cel mai mare producător de petrol din Rusia.
Pe lângă dependența de gazul rusesc, Donald Trump a arătat cu degetul către suma mică alocată de Berlin pentru apărare, un pic este 1% din PIB. Statele NATO s-au angajat ca până în 2024 să ajungă la 2% din PIB pentru apărare.
Președintele american a venit la summitul NATO pregătit că acuze aliații europeni că nu investesc suficient pentru propria securitate și că lasă Statele Unite să ducă greul pentru apărarea Europei. Președintele Consiliului European, Donald Tusk, i-a spus lui Donald Trump să nu-și mai critice aliații, că nu are prea mulți. În schimb, secretarul-general al NATO i-a mulțumit liderului de la Casa Albă că a făcut presiuni pentru creșterea bugetelor de Apărare. Retorica lui Donald Trump se traduce așa în cifre: până în 2024, Canada și statele europene din NATO vor crește chestuielile militare cu 266 de miliarde de dolari.