Klemm şi ataşatul FBI i-au făcut o vizită de „lucru” interimarului de la DNA

Mihai Popescu POLITIC Principal

Ambasadorul Hans Klemm și atașatul FBI David Varner, recent sosit la post, s-au întâlnit astăzi cu doamna Anca Jurma, procuror șef interimar al Direcției Naționale Anticorupție (DNA) la sediul instituției și au asigurat-o de continuarea sprijinului Ambasadei, informează pagina de facebook a US Embassy. Ambasadorul Hans Klemm și doamna Anca Jurma au discutat și despre modalitățile de întărire a cooperării dintre Statele Unite și România în domeniul aplicării legii.

Deşi revocată din funcţia de şef al DNA, Laura Codruța Kövesi a participat la festivităţile de 4 iulie de la ambasada americană. La fel ca cea de la Ambasada Franţei din 14 iunie 2018. Ambele au o constantă – spun analiştii – Kövesi a fost decorată de ambele instituţii. Prima i-a dat Premiul „Femei curajoase din întreaga lume”, în anul 2014, iar a doua Legiunea de Onoare, făcându-l pe un mucalit să exclame, în timpul unei discuţii despre ce căuta acolo şefa demisă a DNA. la ieşire din Ambasada franceză: „e o legionară.”

Printre postările de pe pagina ambasadei s-au remarcat o serie de postări, deschise de Laurenţiu Ciocâzeanu: „DNA, Great Again” şi culminând cu aserţiunea: „Domnu’ Klemm, aveți grijă ce filmuleț de pupat în dos, pardon de laudatio îi faceți duduii, că „scârbili” de la ambasada Suediei, știți ăia cu steaua bipolară, au șters filmulețul despre Nesimțirea, pardon Slujirea.😇 Faceți ceva mai hollywoodian, mai cu CGI, că sărăntocii ăia suedezi au făcut un flimuleț low-cost, cu vânzătoare de la Obor care habar n-aveau ce zic. Adică să fie cu regie profi, îl aduceți pe Spielberg sau Cameron, să fie bine, să nu fie rău 😁, a Niculinei Baicu.

Loading...
loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also
Azi, 18 iulie, să ne rugăm pentru sufletul Reginei Maria! 80 de ani de la plecarea Majestăţii Sale la Domnul
Muzeul Național Cotroceni o omagiază pe Regina Maria, la 80 de ani de la trecerea ...