Trump: „Vladimir Putin este responsabil de implicarea în alegerile SUA”

Valentin Borcea INTERNATIONAL POLITIC

Donald Trump s-a răzgândit după întoarcerea din Finlanda. Într-un interviu acordat postului CBS, președintele american a declarat că îl consideră pe Vladimir Putin personal responsabil de imixtiunile rusești în alegerile prezidențiale americane din 2016. Donald Trump a spus că așa cum se consideră pe sine responsabil de ceea ce se întâmplă în Statele Unite, tot așa îl consideră și pe omologul său de la Kremlin responsabil de cele petrecute în Rusia.

Cum era de așteptat, Donald Trump a acuzat presa și pe democrați că lucrează împreună ca să-i strice imaginea și că doresc să se ajungă la o confruntare majoră cu Rusia, chiar și la război.

Președintele american a primit și un ajutor de la Moscova, chiar de la interlocutorul său de acum câteva zile. Vladimir Putin a spus la o întâlnire cu diplomații ruși că sunt anumite forţe în SUA care vor să sacrifice legăturile ruso-americane din cauza unor interese înguste de partid. Aceste persoane păcălesc milioane de oameni cu povești care să le susțină ideile, a mai transmis liderul de la Kremlin.

Totuși, tot scandalul din ultimele zile nu a afectat deloc încrederea americanilor în Donald Trump, care a rămas la 42%, în medie. Mai precis, 71% dintre republicani sunt de acord cu modul în care președintele american a discutat cu Vladimir Putin, în timp ce doar 14% dintre democrați sunt de partea liderului de la Casa Albă.

Loading...
loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also
Pilot de teste din F1, dat afară după ce a condus cu telefonul în mână
Santino Ferrucci, pilot de Formula 2 și pilot de teste pentru echipa americană de Formula ...