SUA alocă 21,6 milioane de dolari pentru baza de la Kogălniceanu
Prin noul buget al Pentagonului, aprobat săptămâna aceasta de Donald Trump, baza americană de la Mihail Kogălniceanu a primit 21,6 milioane de dolari care pot fi folosiți pentru “achiziții de terenuri pentru noi proiecte militare.” Într-un alt capitol al documentului ni se spune și pentru ce mai exact sunt banii: “EDI: Explosives & Ammo Load/Unload Apron.”
EDI înseamnă European Detterence Initiative, adică programul guvernamental american pentru descurajarea agresiunilor venite din partea Rusiei, lansat la trei luni după anexarea ilegală a peninsulei Crimeea. Deci lucrările de la Kogălniceanu vor fi incluse în acest program. Detalii despre ce exact va fi construit la baza din județul Constanța găsim în proiectul de buget al EDI.
La capitolul “Îmbunătățirea infrastructurii” scrie: “Investirea unor resurse pentru îmbunătățirea infrastructurii și a facilităților de pe tot cuprinsul teatrului european de operații oferă aliaților, partenerilor și potențialilor adversari indicații clare despre angajamentul pe termen lung al Statelor Unite în Europa. Accesul la infrastructură robustă în locații-cheie este esențial pentru susținerea activiăților și operațiunilor militare.”
În același capitol avem și baza de la Kogălniceanu, dar aici vedem mai clar pentru ce sunt alocați banii: “hot cargo pad.” Această sintagmă este echivalentă cu cea care apare în bugetul Pentagonului, „Explosives & Ammo Load/Unload Apron.” Ambele înseamnă același lucru: o zonă specială a pistei unde este încărcat sau descărcat armamentul avioanelor. “Hot cargo” în limbaj militar înseamnă orice poate exploda, adică muniție, bombe, rachete sau orice alte obiecte periculoase. “Apron” și “pad” în limbaj aeronautic înseamnă chiar pistă.
Pe scurt, Pentagonul alocă 21,6 milioane de dolari pentru construirea la Kogălniceanu a unei noi porțiuni a pistei unde avionaele militare pot fi încărcate în siguranță cu muniție și armament. Potrivit reglementărilor în vigoare, un asemenea loc trebuie construit departe de zonele unde au loc operațiuni de zbor, adică de pista unde decolează și aterizează avioanele.
Forțele armate ale SUA au la Kogălniceanu o “locație avansată permanentă pentru operațiuni” sau “Forward Operation Site” în limbajul militar american. În 2014, aerodromul de la Constanța a înlocuit o bază din Kârgâzstan drept loc de tranzit pentru soldații care se duc și se întorc din Afganistan. Armata americană definește FOS drept o “locație caldă, scalabilă, care poate susține operațiuni în desfășurare, dar doar cu o mică prezență permanentă de personal. FOS poate găzdui ocazional forțe rotaționale și poate conține echipamente cu poziție fixă.”
În total, SUA vor cheltui anul viitor până la 828 de milioane de dolari pentru dezvoltarea infrastructurii necesare EDI. Bugetul Pentagonului este 717 miliarde de dolari.