9/11. Când teroriştii Al-Qaida au schimbat securitatea lumii

Valentin Borcea OPINIE Principal

Circa trei mii de oameni, printre care și cinci români, au murit în timpul atentatelor din Statele Unite de la 11 septembrie 2001. A fost cel mai sângeros atac petrecut vreodată pe teritoriul american. Teroriștii al-Qaida, condusă atunci de sauditul Osama bin Laden, au transformat patru avioane de pasageri în bombe zburătoare și au lovit în simboluri ale puterii economice și militare americane: turnurile gemene World Trade Center din New York și Pentagonul din Washington.

Ultima țintă, puterea politică (Casa Albă sau Capitoliul) au scăpat datorită intervenției eroice a americanilor curajoși din Zborul 93, care s-au bătut cu atentatorii. Al-Qaida a crezut că o să dea o lovitură fatală Statelor Unite, dar nu au făcut decât să rănească un gigant adormit, care s-a trezit cu furie. Se poate face o paralelă cu atacul de la Pearl Harbour din 7 decembrie 1941. Atunci, avioanele japoneze au lansat două atacuri ample asupra flotei americane, dar al treilea val, care trebuia să dea lovitura de grație, nu a mai avut loc niciodată. SUA, rănite dar nu înfrânte, au luptat cu japonezii în tot Pacificul, din insulă în insulă, până la atacul final cu bombele atomice.

În secolul XXI, armata americană a luptat cu teroriștii din deșert în deșert, din peșteră în peșteră, din sat în sat. Apele Pacificului au fost înlocuite cu nisipurile Irakului și munții Afganistanului, luptele clare de poziții au devenit un război de gherilă, cu inamici ascunși printre civili.

Efectele atacurilor de la 11 septembrie 2001 sunt simțite și acum în viața cotidiană. Securitatea sporită în aeroporturi, cozile la controale, imposibilitatea de a lua lichide în avioane, monitorizarea și interceptarea comunicațiilor, fie că este vorba de telefonie sau email, legile antiterorism și multe alte lucruri care afecteză miliarde de oameni de pe tot globul.

Fie că vrem, fie că nu, lumea de astăzi s-a schimbat fundamental după atentatele de la 9/11. Terorismul global este umbra care planează acum asupra întregii umanități. Terorismul nu a fost inventat de Osama din Laden, că doar au existat Yasser Arafat, Septembrie Negru, Sendero Luminoso, IRA, ETA și mulți alții. Dar al-Qaida a fost o rețea globală, care putea ataca pe oricine și oriunde. Din al-Qaida s-a născut ISIS, care a fost nimicită doar după o mobilizare a zeci de țări.

La 17 ani după 11 septembrie 2001, atentatele de la New York și Washington rămân o rană deschisă, despre care nu se știe dacă se va vindeca vreodată. Ca să fie înfrânți teroriștii, trebuie nimicită ideologia lor. Dar asta nu se face cu arme, ci cu educație. Din păcate, în toată lumea, tineri musulmani îmbrățișează doctrine radicale și extremiste, deoarece cred că nu au altă șansă. Deși cele mai mediatizate atacuri teroriste au loc în Occident, radicalii fac cele mai multe victime în Africa și în Orientul Mijlociu, în țări sărace măcinate de decenii de războaie.

 

Loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

sexyvideoshd.net
bokep-indo.me cam brunette in stockings.

Check Also
Rusia a început cele mai mari exerciții militare din istorie: 300.000 de soldați
Peste 300.000 de soldați ruși, chinezi și mongoli, cu zeci de mii tancuri, piese de ...