Stânga daneză virează la dreapta în chestiunea imigrației: Guvernul a fost prea blând
Guvernul de dreapta din Danemarca are în lucru și urmează să termine în această toamnă, un pachet de legi cu privire la incluziunea socială a imigranților în societatea daneză. Vizate sunt așa numitele “cartiere ghetou,” unde azilanții trăiesc “în legea lor,” aproape fără vreun contact cu exteriorilor și cu autoritățile daneze.
Copiii din aceste locuri vor fi nevoiți să meargă la creșă 25 de ore pe săptămână, astfel încât să învețe daneza și valorile țării. Părinții care își duc copiii înapoi în țările de origine pentru perioade lungi de timp vor risca închisoare sau deportare. Infracțiunile comise în aceste ghetouri vor avea automat pedepse mai dure. Vor fi demolate și clădiri, dacă acest lucru va fi considerat necesar.
Pachetul urmează să fie aprobat cu o largă majoritate parlamentară, au spus analiștii danezi. Vor vota inclusiv social-democrații danezi, deși au o critică la adresa măsurilor propuse de guvern: nu sunt sufficient de dure!
Stânga, acuzată mereu că a fost pro-migraţie
“Am încercat să negociem să le facem mai draconice. Credem că guvernul a fost prea blând. Când vine vorba de imigrația în Danemarca, votanții noștri și familiile noastre au plătit cel mai mare preț” – a spus un purtătorul de cuvânt al formațiunii de stânga, citat de portalul politico.eu
Partidele de stânga au pierdut alegeri după alegeri deoarece rivalii politici le-au acuzat că sunt responsabile de migrația necontrolată. Social-democrații danezi au virat la dreapta în chestiunea azilanților, ca să-și prindă din urmă adversarii. Anul trecut, partidul și-a modificat statutul, doar a șaptea oară în 140 de ani, ca să introducă mesaje anti-imigrație.
Formațiunea consideră acum că locurile unde străinii și descendenții lor trăiesc izolați de comunitatea daneză și conform unor valori care nu sunt daneze, sunt inacceptabile. De asemenea, social-democrații au votat alături de guvernul de dreapta legea care permite autorităților confiscarea de bijuterii, telefoane mobile și alte bunuri de valoare de la imigranți, ca plată pentru primirea lor în Danemarca.
Şi Danemarca are societăţi paralele
“Ar trebui să fie prioritatea oricăror partide social-democrate să desființeze asemenea societăți paralele, ca să trăim toți împreună” a mai afirmat purtătorul de cuvânt al formațiunii, fiul unei daneze și a unui imigrant etiopian.
Această perspectivă are susținere la cel mai înalt nivel în Danemarca. Regina Margareta a II-a a spus recent că doar dacă locuiești în Danemarca nu te face danez și că imigranții trebuie să facă eforturi să se integreze în societate.