„Autobuzul” rusesc s-a stricat în drum spre Stația Spațială Internațională
Toate țările de pe glob care vor să trimită oameni pe Stația Spațială Internațională au, în prezent, o singură variantă: capsula Soyuz a Rusiei. Doar că astăzi, unul dintre aceste autobuze spațiale s-a stricat în zbor iar viața a doi astronauți a fost pusă în pericol.
Nick Hague, din partea NASA, și Alexey Ovchinin, din partea Roscosmos, s-au urcat în această dimineață la bordul unei capsule Soyuz-MS, cea mai nouă variantă, aflată în vârful unei rachete Soyuz-FG. Lansarea de pe cosmodromul Baikonur din Kazahstan a decurs bine, cel puțin în primă fază. Vehiculul spațial a decolat conform planului, cele motoarele auxiliare centrale s-au desprins, așa cum trebuiau, dar de aici au început problemele.
“Eșec, eșec, eșec al motorului”
La un moment dat, pe transmisia în direct s-a văzut cum întreaga rachetă se zguduie violent. Câteva secunde mai târziu, a început să sune o alarmă. Reprezentanta agenției spațiale rusești, care traducea dialogul dintre cosmonaut și echipa de la sol, a spus “eșec, eșec, eșec al motorului”. Anunțul a venit la mai puțin de 3 minute de la decolare.
Cosmonauţii au ajuns cu bine la sol în Oraşul Stelelor
Misiunea a fost anulată. Echipajul a anunțat că naveta Soyuz va parcurge o traiectorie balistică, în drum către sol, cam ca o rachetă intercontinentală. Câteva ore mai târziu, Roscosmos a anunțat că astronautul american și cosmonautul rus au ajuns la sol în siguranță și că s-a luat legătura cu ei. Nick Hague și Alexey Ovchinin urmează să fie transportați la Orașul Stelelor, de lângă Moscova, acolo unde este centrul de pregătire pentru misiuni spațiale.
Doar Soyuz poate transporta oameni
Eșecul de astăzi este deosebit de îngrijorător deoarece Stația Spațială Internațională depinde de navetele Soyuz, cel puțin pentru a schimba echipajele. Rachetele private americane pot deocamdată să transporte doar marfă, nu și oameni. Primele teste cu echipaj uman sunt programate abia pentru anul viitor.
Agenţia spaţială condusă de Rogozin, cel care a ameninţat România cu un bombardier nuclear
Aceasta a fost prima misiune nereușită pentru Soyuz-MS, care a avut primul zbor în 2016, dar și pentru racheta Soyuz-FG, pentru care precedentele 64 de lansări au fost un succes deplin. Coincidență sau nu, eșecul a venit la doar 5 luni după ce șefia Roscosmos a fost preluată de bombasticul Dmitri Rogozin. Este oficialul rus care a amenințat că va survola România cu un bombardier nuclear după ce autoritățile române nu au permis accesul în spațiul aerian al țării noastre a avionului de pasageri cu care mergea la Chișinău (el fiind interzis în UE). De asemenea, Vladimir Putin a spus în iulie că agenția spațială rusească trebuie să îmbunătățească drastic calitatea și fiabilitatea vehiculelor spațiale rusești.