COMENTARIU REUTERS / Zâna cea bună. Şase motive pentru care economiştii urăsc UBER

Mihai Popescu OPINIE Principal

În urmă cu patru ani, 40 de economişti ai Universităţii din Chicago au fost de acord că bunăstarea cetăţenilor americani a crescut atunci când „serviciile de mașini – precum Uber sau Lyft – au început să concureze cu firmele de taxi convenţionale, fiind pe picior de egalitate în ceea ce privește cerințele de siguranță și asigurare.”  Modelul de afaceri al Uber, liderul pieței mondiale de necontestat în taximetrie, contravine gândirii a patru tipuri diferite de economiști.

Doar prin angajarea în comportamente neconcurenţiale poate câştiga

Generaliștii entuziaşti susţin că Uber nu concurează pe picior de egalitate cu ceilalţi. Într-adevăr, în cei patru ani de la chestionarea economiştilor de la Universitatea Chicago, compania a devenit zombie. (Zombie e un model de companie care are venituri destule pentru a-şi acoperi cheltuielile, dar nu e în stare să-şi achite creditele la bănci). Fără investitorii pregătiţi, acţiunile au scăzut cu 7,4% în al doilea trimestru al acestui an, dar cu mult cash.Datorită acestui avantaj financiar, Uber poate lua cote mari de piață prin atragerea clienților de la companiile cu preţuri scăzute. Managementul afirmă că afacerea este profitabilă în unele orașe. Atacă afacerile mici prin diverse metode. Singura modalitate de a oferi investitorilor companiei profiturile uriașe pe care le anticipează este angajarea în comportamente anticoncurențiale. Acesta nu este modul în care piețele libere ar trebui să funcționeze.

Salarii mărite, dar fără costuri de asigurări 

Cel de-al doilea grup de economiști, cărora nu ar trebui să le placă de Uber, sunt cei din domeniul resurselor umane. Ei știu că practica măririi salariale face rău economiei. Uber, cu toate acestea, nu a învățat lecția. Conducătorii săi dirijează o afacere dificilă. Mulţi dintre angajaţi sunt privaţi de asigurări şi de avantajele unor cărţi de muncă, dar sunt responsabili pentru furnizarea celui mai mare activ de capital al companiei – mașinile. Mulți au renunțat atunci când au aflat ce cheltuieli de întreținere apar după o perioadă care le-ar diminua drastic câștigurile. Doar 25% din colaborări durează un an întreg, potrivit unui studiu intern din 2017. Desigur, tarifele ar crește dacă Uber și-ar plăti lucrătorii în mod echitabil, iar calea către profitabilitate ar fi chiar mai abruptă.

Economiștii de tranzit sunt un al treilea grup afectat. Ei au învățat că libera concurenţă nu duce imediat la îmbunătăţirea călătoriilor urbane, deoarece profiturile şi costurile totale nu pot fi influenţate de prețuri. De exemplu, este imposibil să se impună conducătorilor auto costul integral al furnizării de drumuri bune, în timp ce pasagerii sunt cei câştigaţi de pe urma finanţării transportului public.

Uber a supraglomerat traficul rutier

Acuzatorii companiei Uber văd o mărire a traficului urban pe motiv că pasagerii săi preferă acest mod de transport, decât cel cu maşinile proprii. În plus, Uber mănâncă timp şi spaţiu pe drumuri pentru urcarea sau coborârea pasagerilor. Un studiu din 2018, realizat de Schaller Consulting, a arătat că în Statele Unite, Uber și concurenții săi au adăugat o coadă de 4,2 kilometri de mașini pentru fiecare milă pe care pasagerii nu au condus-o singuri.

Pierd bani, doar de dragul de a mări parcul auto 

Experții în management nu sunt considerați întotdeauna economiști, dar oricare ar fi ei, ei sunt al patrulea grup care ar trebui să fie supărat. Strategia de dezvoltare a companiei este exact opusul celor mai bune practici. Unul dintre fondatorii UBER, Travis Kalanick, a fost înlăturat de la conducere pentru că era pasionat de creștea veniturilor neprofitabile. Nici o teorie nu poate justifica pierderea de bani a companiei doar de dragul de a mări parcul auto. Noile acţiuni, cum ar fi închirierea scuterelor și serviciile de catering, sunt, în principiu, distracţii pentru managerii afacerii de tip zombie. Livrarea produselor alimentare este singura diversificare Uber, care beneficiază de avantajele expertizei corporative.

Doar reglementarea aduce profesionalizarea

A cincea poziţie pe listă sunt economiștii din domeniul reglementării. Ei pot oferi confort fanilor Uber, precum și multor clienți. Chiar dacă aplicaţia Kalanick a desfăcut multe aranjamente locale nedrepte, cu toate acestea, nicio aplicație nu poate garanta prețuri corecte, șoferi competenți și mașini disponibile la nevoie. Doar o reglementare bună poate face acest lucru. Iar după ce ameninţarea autorităţilor de la Londra cu suspendarea licenței Uber a demonstrat că un control mai drastic aduce beneficii comunităţii.

Uber, o companie supraevaluată 

În cele din urmă, Uber ar trebui să ofere sentimente delicoase economiștilor financiari. Lor le place să creadă că iubitele lor pieţe financiare judecă după informațiile disponibile. Dacă ipoteza ar fi adevărată, brokerii Uber nu ar evalua la 120 de miliarde de dolari, cifră vehiculată de unele știri, valoarea companiei. Pentru o companie cu vânzări anuale de circa 50 de miliarde de dolari, pierderi curente mari, lipsa unei strategii clare către o rentabilitate durabilă și întrebări serioase cu privire la viitoarele sale relații cu autoritățile de reglementare, ceva mult mai aproape de zero, pare mai mult în conformitate cu economia făcută după ureche. (comentariu Reuters)

 

Loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

sexyvideoshd.net
bokep-indo.me cam brunette in stockings.

Check Also
Propaganda Sistemului atacă Biserica Ortodoxă Română cu „fake news”
Vineri, în presă au apărut următoarele titluri, care s-au răspândit ca argintul viu pe reţele ...