Cei mai ghinionişti soldați din Primul Război Mondial – Primul și ultimul ucis

Valentin Borcea INTERNATIONAL Principal

Istoria a reținut numele și poveștile primilor soldați căzuți în Primul Război Mondial, dar și pe cea a ultimului militar care și-a pierdut viața în cel mai sângeros conflict de până atunci. Este vorba de trei tineri, un german, un francez și un american.

Primele decese au fost înregistrate chiar înainte ca Germania să declare război Franței. Pe 2 august, tânărul locotenent de cavalerie Albert Mayer, din Regimentul 5 de Vânători Călare din Alsacia (pe atunci, parte a Imperiului German), a trecut granița franco-germană în fruntea unui mic pluton. Misiunea lor era să investigheze zona de frontieră, ca să vadă eventual e mișcări de trupe.

La 9:30 dimineața, cavaleriștii germani s-au apropiat de micul sat Joncherey. Soldații francezi care păzeau localitatea au fost alertați și au ieșit în calea inamicului. Întâlnirea a avut loc în fața fermei unui anume M. Doucort. La 9:59, caporalul Jules Peugeot, în vârstă de 21 de ani, a țipat după Albert Mayer și i-a cerut să stea pe loc, deoarece urma să fie arestat. Locotenentul prusac, în vârstă de 22 de ani, nu a ținut cont, a scos pistolul și l-a împușcat pe adversarul său în umăr. Francezul a răspuns cu propriul pistol, dar a ratat, însă camarazii lui l-au împușcat în cap și burtă pe Albert Mayer, care a murit pe loc. La 10:37, își dădea ultima suflare și Jules Peugeot.

Locotenentul german a fost îngropat a doua zi, pe 3 august 1914, cu onoruri militare complete în Joncherey. Mai târziu a fost mutat într-un cimitir militar german. Cascheta lui a fost recuperată și se află acum în Musee D’Armee din Paris. În Paris, o stradă și o mică piață poartă numele lui Jules Peugeot. De asemenea, în Joncherey există un monument care îl reprezintă pe tânărul caporal ca pe un erou antic, înjunghiat pe la spate de o femeie cu o caschetă în cap.

Patru ani, trei luni și două săptămâni mai târziu, adică pe 11 noiembrie 1918, avea să fie ucis ultimul soldat al războiului: americanul Henry Gunther, în vârstă de 23 de ani. Avea să moară cu un minut înainte ca armistițiul să intre în vigoare. Tânărul yankeu era dintr-o familie cu origini germane, fusese înrolat în septembrie 1917, promovat la gradul de sergent și trimis în Franța în iulie 1918. Dar când a ajuns pe front, a scris acasă despre condițiile mizerabile și i-a recomandat unui prieten să evite cu orice preț armata. Cenzorii militari au interceptat misiva, l-au raportat pe Henry Gunther iar acesta a fost degradat la soldat, ceea ce l-a afectat profund.

În dimineața zilei de 11 noiembrie, americanul și unitatea sa se aflau în apropiere de satul Chaumont-devant-Damvillers din Lorena, încă în Germania l-a acea vreme. Drumul lor era blocat de o baricadă germană, pe care erau dispuse și mitraliere. Împotriva unui ordin direct, Henry Gunther a atacat poziția întărită cu baioneta. Germanii i-au făcut semn să plece, deoarece știau că armistițiul va intra în vigoare în scurt timp. Dar tânărul american a vrut să-și demonstreze eroismul în fața camarazilor săi și a continuat înaintarea. Când a ajuns prea aproape de mitralierele germane, servantul uneia dintre ele i-a tras o rafală direct în burtă și l-a ucis pe loc. Era ora 10:59, pe data de 11 noiembrie 1918.

 

Loading...
loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also
România – ultima zi a Primul Război Mondial, prima zi a războiului pentru protejarea Unirii
Pentru România, data de 11 noiembrie este ultima zi a Primului Război Mondial, dar luptele ...