ILEGALITĂŢI CÂT CASA / Primele probe că SRI a instrumentat dosare penale

Mihai Popescu INVESTIGAȚII Principal
Transmite:

În dosarul “Ferma Băneasa,” în care sunt implicaţi israelienii Tal Silberstein şi Benyamin Steinmetz, instrumentat de procurorul şef al DNA Braşov, Cornel David Deca, magistraţii Curţii de Apel Brașov au cerut să li se prezinte documente care să ateste implicarea serviciilor secrete în activitatea de urmărire penală în cadrul acestui proces. Astfel, Cornel David Deca, a fost desconspirat ca fiind un colaborator al SRI. Drept dovadă s-au adus actele pe care procurorul şef le-a semnat, pe care le trimitea, la anumite intervale de timp, la structura județeană de informații, pe parcursul anului 2015, scrie Evenimentul Zilei.

Declasificarea corespondenţei secrete îi dă în gât pe magistraţi, dar şi pe ofiţerii SRI

SRI şi Ministerul Public au fost nevoite, la ultimul termen al dosarului 345/64/2016, să declasifice corespondenţa secretă purtată între DNA Brașov şi SRI şi să o trimită instanței.

„Documentele declasificate relevă lucruri extrem de grave, care riscă să declanșeze un scandal internaţional, ținând cont de faptul ca în acest dosar în care rechizitoriul a fost semnat de procurorul Cornel David Deca, alături de subalterna sa procuroarea Monica Munteanu, şi confirmat personal de şefa DNA de atunci, Laura Codruta Kovesi , au fost puşi sub acuzare miliardarii israelieni Tal Silberstein si Benyamin Steinmetz, alături de prinţul Paul de România, omul de afaceri Remus Truică, jurnalistul Dan Andronic (directorul Evenimentului Zilei), avocatul Robert Roşu si alții”, conform luju.ro.

Prima dovadă clară că SRI făcea cercetări penale, la fel ca vechea Securitate

Documentele furnizate reprezintă cea mai clară dovadă, apărută în spațiul public până in prezent, a colaborării ilegale dintre procurori şi agenţii SRI în anchetele penale. În aceste anchete se demonstrează faptul că echipe mixte operative, în cadrul cărora SRI făcea probatoriile, împreună cu procurorii instrumentau cauzele.

Din aceste documente reiese clar și limpede că procurorii DNA Brașov au lucrat pe Protocolul ilegal din februarie 2009 (protocol declarat în afara legii de Curtea Constituțională şi semnat de Laura Kovesi şi foştii şefi ai SRI George Maior şi Florian Coldea).

Legea de organizare a SRI interzice efectuarea de cercetări penale. Aceste documente, ajunse în instanţa de la Braşov, demonstrează că dosarele s-au făcut ilegal.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also
Darius Vâlcov: ““Românii nu au fost stresați când luau împrumuturi cu 7% dobândă și la depozite aveau 1%?”
Prezent aseară în studioul Antena 3, Darius Vâlcov, consilierul premierului, a ţinut să tempereze elanul ...