Angela Merkel a sunat-o pe Viorica Dăncilă. Vezi ce i-a cerut?
Zi decisivă în Consiliul Uniunii Europene pentru interesele Rusiei în Europa. Germania, principalul său susţinător, face presiuni asupra statelor membre să voteze în favoarea gazoductului Nord Stream 2.
Potrivit unor surse Antena 3, Angela Merkel ar fi sunat-o pe Viorica Dăncilă pentru a-i cere ca România, care deţine preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, să nu se opună proiectului ruso-german Nord Stream.
Mai exact, este vorba despre o propunere a României, prin care constructia gazoductului ar fi mai complicata, votul urmând sa se dea mâine.
România este împotriva proiectului Gazprom deoarece acesta va creşte depedenţa Europei de gazele ruseşti, depedenţă folosită de Rusia în numeroase ocazii drept un instrument politic.
În schimb, Rusia este sprijinită puternic de Germania, care este principalul beneficiar al livării de gaze, cât şi de state precum Austria sau Olanda.
Cu doar o zi înainte de votul cheie din Consiliul Uniunii Europene privind viitorul gazoductul ruso-german Nord Stream 2, Franţa renunţă la a mai sprijini Germania şi se raliază poziţiei României şi Poloniei împotriva proiectului.
Fostul cancelar german Gerhard Schroeder, actualmente angajat în staff-ul preşedintelui rus Vladimir Putin, a efectuat o vizită în România care a fost ferită destul de bine de atenţia presei, pentru a pune presiune pe executiv.
“În urmă cu peste o jumătate de secol, sovieticii trimiteau tancurile în inima Europei. Pe vremea războiului rece penetrau ţările continentului cu spioni. Acum, Rusia intră în Europa prin cancelari, pe care i-a luat vasali”, este de părere Marius Ghilezan.