Gregoriana Tudoran – un candidat independent se luptă pentru Autostrada A 8
În bătălia pentru alegerile europarlamentare s-a înscris şi Gregoriana Tudoran. Ea a lucrat în mai multe instituţii financiare din Europa. De aproape zece ani locuieşte la Bruxelles. Cunoaşte foarte bine cum funcţionează instituţiile europene. Şi-a propus să susţină proiectarea şi construcţia autostrăzii care leagă Moldova de Ardeal. Nu a câştigat niciodată bani publici.
Întrebată cum e viaţa în diasporă, a răspuns ca e la fel ca a oricăruiom aflat departe de “acasă,” supusă multor încercări, în primul rând sufletești.
“Confortul de a fi cunoscut, de a avea o bună reputație profesională de care te bucurai printre “ai tăi”…în afară nu mai există. Pornești de la zero, trebuie să înveți maniera LOR de a vedea lucrurile și TU ești cel care trebuie să te adaptezi; apoi, începi demonstrația,” a declarat ea pentru NEWSTANDARD. Gregoriana TUDORAN este reprezentanta Asociaţiei “Împreuna pentru A8”, la Bruxelles, unde a organizat o serie de consultări și interpelări la Parlamentul European și Comisia Europeană pentru a vedea care este statusul proiectelor de finanțare al autostrăzilor A8 și A7.
De ce o candidatura independentă și nu una susținută politic?
Candidatura la europarlamentare ca independent? “Deoarece doresc sa văd schimbare și progres și în România; pot susține acest demers cu experiența dobânditâ în consultanță europeană.
Independent: Ca sa pot susține fără obligații de partid, proiectele cetățeanului.
Pentru că politicul în general ne-a dezamăgit pe noi toți. De 30 de ani ne prezentăm la vot cu conștiinciozitate și apoi așteptăm să vedem împlinirea a ceea ce s-a promis. Și nu se prea întâmplă…” – a conchis candidata care acum adună semnăturile necesare prin lege.