Cum pun producătorii de gaz presiune pe guvern prin REUTERS

Marius Ghilezan ACTUALITATE OPINIE

Ieri a apărut O ANALIZĂ pe Agenţia de Presă REUTERS, prin care se încearcă să explice lumii că “noile reglementari adoptate de autorităţile române în domeniul energiei riscă să submineze planurile companiilor de a dezvolta mari zăcăminte de gaze din Marea Neagră, punând în pericol venituri de miliarde de dolari şi anulând şansele de a contesta poziţia grupului rus Gazprom în regiune”. Textul parcă e scris de o firmă de PR al vreunui consultant din piaţa energiei.

Analistul REUTERS face cap coadă apologia randamentului financiar redus al producătorilor în cazul în care guvernul impune o taxă de 2% pe cifra de afaceri a companiilor energetice ar putea duce la revizuirea planurilor.

Citiţi: Liviu Dragnea răstoarnă socoteala petroliştilor străini

În Norvegia impozitatarea succesivă depăşeşte 40%, iar în Marea Britanie, în perimetre marine apropiate ţărumurilor chiar 50%.

Petroliştii nu sunt mulţumiţi de concesiile GUVERNULUI

Prin LEGEA OFFSHORE din toamnă, statul impunea o redevenţă ridicolă de 3,5%. Doar la producţii mari sistemul de taxare creşte proporţional cu producţia.
“Guvernul de la Bucureşti a făcut unele concesii, precum eliminarea plafonării preţului gazelor pentru consumatorii industriali. Însă aceste concesii nu sunt suficiente pentru a mulţumi companiile, având în vedere că taxa pe cifra de afaceri şi restricţiile la export rămân în vigoare, cumulate cu riscul ca autorităţile să îşi schimbe din nou poziţia,” mai scrie analiza cu pretenţii de obiectivitate.

Analiştii citaţi de Reuters avertizează că România riscă să amâne demararea proiectelor offshore, ceea ce ar face jocul Rusiei, care a reuşit să blocheze Ucraina să îşi exploreze resursele sale din Marea Neagră prin ocuparea peninsulei Crimeea.

„Amânarea nu este benefică pentru nimeni, nici pentru stat, nici pentru consumatori, economie sau investitori. Singurul câştigător este Gazprom, singurul furnizor de gaze din regiune”- a declarat Răzvan Nicolescu, consultant Deloitte si fost ministru al Energiei.

Comentariu REUTERS pare a fi scris de unul dintre celebrii BIG FIVE.

Citeşte şi: OMV deschide războiul gazelor. Guvernul prelungeşte acordul petrolier din Marea Neagră. SRS vrea să-i trimită acasă pe austrieci

Procedura e tipică. Plasezi pe Reuters, presa mondială preia, ecoul trebuie să lovească precum barosul din 10 august, nevalidat, uşa guvernului.

Deobicei, imparţialitatea Agenţiei se probează prin echilibrul dintre părţi. Ambele părţi dintr-o negociere sunt citate. În materialul de ieri, mesajele erau unidirecţionale.

S-au folosit şi cuvinte cheie: “Rusia,” „Gazprom,” elemente din ghidul de propagandă.

Dacă GUVERNUL ar da voie petroliştilor să exploateze resursele pe GRATIS, pe REUTERS ar apărea analiza „România – El Dorado pentru investitori”?

Pentru ca părtinirea să fie maximă, este citat managerul companiei Black Sea Oil & Gas care ar dori ca tot sistemul de impozite şi taxe – votate în Parlament sau modificate de OUG – să fie anulate.

Mă întreb – pe cale de consecinţă – dacă scriu un articol laudativ despre Regina Elisabeta a ll-a primesc transport gratuit la Londra, pentru a întreba colegii de la publicitate cât costă o analiză pe Reuters?

Loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also
Cotidianul dixit: „Marş acasă, torţionar nenorocit!”
Documentul adus în atenția publicului de Lumea Justiției, prin care Augustin Lazăr a respins eliberarea ...