Prima expoziție a României la Luvru, „În jurul stindardului lui Ştefan cel Mare”
La invitaţia muzeului Luvru, în curând are loc prima expoziție de artă românească organizată în cadrul celebrei instituții. Evenimentul este unul istoric și se desfășoară sub titlul „Broderii de tradiție bizantină din România. În jurul stindardului lui Ştefan cel Mare”, informează Rfi.ro. Capodoperele broderiei româneşti vor fi prezentate în chiar inima galeriei medievale a muzeului Luvru, printre cele mai valoroase opere artistice ale umanităţii, în perioada 17.04.2019 – 29.07.2019.
Expoziția se centrează pe imaginea-simbol a steagului de luptă cu chipul Sfântului Gheorghe, brodat în urmă cu peste 500 de ani şi oferit de Ștefan cel Mare mănăstirii Zografu de la Muntele Athos. Recuperat în timpul Primului război mondial de armata franceză şi restituit României în cadrul unei ceremonii solemne ce a avut loc în 1917 la universitatea Sorbona, acesta devine emblematic pentru dinamica relaţiilor culturale dintre România şi Franţa din ultimul secol. Alte 26 de broderii, datând din 1437 până la sfârşitul secolului al 17-lea, vor completa discursul tematic al expoziţiei dedicat rolului magistrat pe care l-au asumat artiştii şi mecena din Ţările Române în conservarea tradiţiilor artistice bizantine. Vălurile liturgice sau decorative care se vor expune acum, elementele vestimentare sau excepţionalele portrete brodate pe acoperămintele de mormânt moldoveneşti vor aduce în faţa publicului mesajul cel mai autentic şi mai expresiv al culturii medievale româneşti.
Expoziţia face parte din Sezonul România-Franţa, fiind evenimentul care încheie magistral această serie unică de schimburi culturale şi este inclus totodată în suita de manifestări dedicată promovării României cu prilejul preluării de către ţara noastră a președinției Uniunii Europene. Alături de Muzeul Luvru, la organizarea evenimentului participă Muzeul Naţional de Artă al României, Muzeul Naţional de Istorie al României, Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe şi Mănăstirile Putna, Sucevița şi Sfinţii Trei Ierarhi din Iaşi.