Coșmarul din Grânar: trista poveste a laptelui românesc

Pentru o ţară în care 40% din populaţie trăieşte încă în mediul rural şi este pe locul întâi în Europa la producţia de porumb şi floarea-soarelui şi pe locul trei la producţia de grâu, simpla transformare a cerealelor în furaje pentru animale şi apoi în lactate, aducând valoare adăugată sub un brand distinctiv „este la fel de dificilă ca trimiterea unei rachete în cosmos”, scrie Sorin Pâslaru într-un editorial pentru Ziarul Financiar.

După aderarea la Uniunea Europeană, industria laptelui din România a încasat două lovituri puternice. Prima a însemnat închiderea în 2014 a 80 de fabrici de prelucrare din cele 130 care fuseseră autorizate tranzitoriu pentru că nu reușiseră să se încadreze în standardele UE. A doua a venit în 2015, odată cu eliminarea cotelor de lapte. Imediat după această măsură piața a fost invadată de importuri. Din cele șapte milioane de vaci pe care le avea înainte de 1989, România mai are aproximativ două milioane.

Pâslaru face o radiografie a încercărilor producătorilor români de a intra și rezista pe piață, taxându-i pe prea numeroșii economiști care în loc să caute soluții viabile, spun de la adăpostul unor funcţii în instituţii publice că drama producătorilor autohtoni „este un dat şi nu avem ce face, aceasta este economia de piaţă şi cine nu se adaptează nu merită să supravieţuiască.”

Citește și: „Vindeți miei românești, nu carne din afară, aproape expirată!”

Până la coșmarul retailerilor, te mănâncă băncile

„Nu am găsit nicio bancă să ne finanţeze investiţia în fabrică pe o perioadă mai lungă de 15 ani, aşa cum am fi avut nevoie”, este citat Adrian Cocan, directorul unei fabrici de lactate abia deschisă în judeţul Ialomiţa. În aceste condiții, ratele apasă sufocant și orice moment mai puțin fast riscă să-l scoată în decor pe producătorul român. Nici nu e de mirare că în România, per total, sunt doar 113 companii specializate în fabricarea de produse lactate şi brânzeturi cu o cifră de afaceri mai mare de 2 milioane de lei pe an. Sunt astăzi judeţe, precum Giurgiu sau Olt, unde nu există niciun producător de lactate şi brânzeturi cu o astfel de companie. În Iaşi, cea mai mare are afaceri de 6,8 milioane de lei în 2017 şi 36 de angajaţi. În Prahova, unul dintre cele mai puternice judeţe din punct de vedere economic, cea mai mare companie care procesează lactate are afaceri de 2,6 mil. lei în 2017 şi 16 angajaţi. „Astfel, cu zeci de mii de vaci de lapte care încă mai sunt îngrijite în judeţe precum Giurgiu, Olt, Iaşi sau Prahova, capacităţile locale de procesare nu există sau sunt insuficiente. În aceste condiţii este explicabil consumul direcţionat spre „import“, întâi din alte judeţe şi apoi pur şi simplu import propriu-zis”, scrie Pâslaru.

În același timp…

Un scandal relevant a izbucnit în urmă cu patru ani, când presa din Marea Britanie relata că supermarketurile Lidl și Kaufland, deținute de Schwarz Group, controlat de una dintre cele mai bogate familii din Germania, au beneficiat în zece ani de fonduri de aproape 900 milioane de dolari de la o divizie a Băncii Mondiale și BERD, pentru extinderea în Europa Centrală și de Est. În mod cinic, mandatul acestor instituții finanțate cu bani publici este de susținere a dezvoltării în țările în care investesc. Banca Mondială are și rolul specific de reducere a sărăciei.

Citește și: „Multinaţionalele au ajuns să domine 70% din comerţ”

„În lunga călătorie a unei economii de la producţia de materie primă către brand şi valoare adăugată fără îndoială că unele companii, în mod eroic, vor reuşi şi vor depăşi aceste dificultăţi, însă per ansamblu lipsa unei strategii generale prin care băncile, autorităţile, ministerele şi antreprenorii să se pună la masă pentru atingerea unor obiective de a trece România spre un statut de ţară dezvoltată şi nu o simplă sursă de materii prime ne va ţine în  loc. Importurile mai mari vor duce la deprecierea leului, pentru că este nevoie de mai multă valută, urcă inflaţia, urcă dobânzile şi finanţarea capacităţilor de producţie devine şi mai prohibitivă.

Ruperea acestui cerc vicios presupune un efort uriaş, dar în primul rând ar trebui ca această situaţie să nu fie luată ca un dat. Într-o ţară ca România degeaba ai specialişti în politică monetară dacă nu ai specialişti în producţia alimentară. Prin producţie scade inflaţia, nu prin dobânzi”, conchide Sorin Pâslaru.