Rețea de trafic de migranți, destructurată în vestul țării
Polițiști de la Combaterea Crimei Organizate, mascați și ofițeri DGA au descins, luni dimineață, în 15 locuințe din Arad și Timișoara, într-o acțiune de proporții care vizează o filieră suspectată de trafic de migranți. Liderul grupării românești, care face parte dintr-o amplă rețea europeană, este un cetățean de origine siriană care a fost ridicat de polițiști dintr-un bloc de garsoniere din Timișoara.
Într-una dintre locații, anchetatorii au descoperit și un grup de 12 migranți. Potrivit anchetatorilor, nu mai puțin de 20 de persoane sunt vizate în operațiune și vor fi duse la audieri la sediul DIICOT.
Migranții erau racolați din Turcia și aduși în România prin Bulgaria și Serbia. Când se adunau 80-90 de persoane, rețeaua implica mai multe TIR-uri pentru scoaterea lor din România, ascunzându-i printre mărfuri, scrie pressalert.ro. Prețul plătit de un migrant pentru a ajunge din țara de origine la destinație se situa între 12.000 și 15.000 de euro. Reţeaua era monitorizată de aproximativ şase luni, iar din aceasta făceau parte atât români, cât şi cetăţeni străini.