Marian Oprişan promite că va fi parte activă a schimbării
Marian Oprişan, vicepreşedintele PSD, huiduit când a vrut să-şi susţină un discurs la Congresul PSD de sâmbătă, a explicat pe pagina sa de socializare că toţi pesediştii au decontat la ultimele alegeri greşelile şi orgoliile unora.
“Nu suntem toţi la fel. Dar majoritatea celor care au rămas aici, crezând în continuare în acest partid pe care l-am văzut traversând vremuri şi vremuri, sunt din ce în ce mai asemănători în viziune şi răspuns. Suntem din ce în ce mai hotărâţi să nu mai permitem rabaturi de la minimele principii ale moralităţii şi decenţei!”, a scris Oprişan pe Facebook.
Citeşte şi: VOCILE U.M. / DOGIOIU: “Viorica Dăncilă e mai periculoasă decât Liviu Dragnea”
Acesta susţine că social-democraţii au conştientizat aceste lucruri.
”De ieri cred şi mai mult ca e nevoie de schimbare. Pentru colegii de partid, pentru membrii noştri din toată ţara, pentru români şi pentru viitorul nostru, al tuturor, o să fiu parte activă a acestei schimbări. Restabilirea seriozităţii, a maturităţii şi a echilibrului sunt obligatorii- în discurs, în comportament şi în acţiuni. Pentru că derapajele de la aceste principii – fie ele în partid, pe scena politică, în societate sau pe stradă – ne costă scump şi ne ţin pe loc!”, a ai scris Oprişan.