Oficial: Boris Johnson va fi următorul premier al Marii Britanii! Ce se întâmplă cu românii?

Valentin Borcea ACTUALITATE INTERNATIONAL SOCIAL

S-a făcut anunțul oficial, așteptat și bănuit de mai bine de o lună. Fostul ministru de Externe Boris Johnson a fost ales drept noul lider al Partidului Conservator. El a luat 92,153 voturi în timp ce rivalul său, doar 46,656. Scrutinul a fost deschis doar conservatorilor cu carnet de membru. 87,4% dintre cei aproape 160,000 de oameni eligibili au votat.

Din postura de șef al partidului aflat la guvernare, Boris Johnson va merge mâine la Regina Elisabeta a II-a ca să fie numit oficial prim-ministru al Marii Britanii.

În discursul său de victorie, viitorul șef al Guvernului Majestății Sale a promis că va livra Brexit, la uni țara și că îl va înfrânge pe Jeremy Corbyn.

„Vom termina cu Brexit până la 31 octombrie și vom beneficia, cu un nou spirit de optimism, de toate oportunitățile pe care acest lucru le va aduce. Vom avea din nou încredere în noi și, ca un gigant adormit, ne vom trezi și vom rupe sforile îndoielii de sine și negativismului care ne țin pe loc” a spus Boris Johnson, potrivit BBC.

Jeremy Hunt, actualul ministru de Externe și rivalul în cursa internă, a spus că Boris Johnson va face o treabă grozavă și că are o încredere totală și de nezdruncinat în țară. Theresa May și-a felicitat succesorul și i-a promis tot sprijinul de pe băncile Parlamentului.

Totuși, mai mulți actuali miniștri au anunțat că demisionează, deoarece nu vrea să facă echipă cu noul premier.

Boris Johnson a promis, încă din campania electorală pentru șefia conservatorilor, că va scoate Marea Britanie din Uniunea Europeană la 31 octombrie, cu sau fără acord.

S-a STABILIT: Marea Britanie va ieși din UE la 31 octombrie, cu sau fără acord

În același timp, el a promis că drepturile celor 3,2 milioane de cetățeni UE din Marea Britanie, inclusiv cei 500.000 de mii de români, vor fi respectate indiferent de situație.

Comitetul UE care se ocupă de Brexit va avea mâine o ședință specială, ca să discute alegerea lui Boris Johnson și, cel mai probabil, riscul unui Brexit fără acord.

Loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

sexyvideoshd.net
bokep-indo.me cam brunette in stockings.

Check Also
Boris Johnson, cele mai amuzante și memorabile momente
Boris Johnson este cunoscut în Marea Britanie mai mult ca un bufon. El și-a început ...