O legendă a fotbalului românesc a murit în această dimineață la vârsta de 80 de ani!

Valentin Borcea ACTUALITATE fotbal SPORT
Transmite:

Florin Halagian, unul dintre antrenorii de legendă ai fotbalului românesc, a decedat astăzi la vârsta de 80 de ani. Tristul anunț a fost făcut de echipa FC Argeș, care a obținut cele mai mari performanțe din istorie cu Halagian pe bancă.

„Odihnească-se în pace Florin Halagian! Suflarea alb-violetă transmite sincere condoleanțe familiei celui care a adus ambele titluri în Trivale!” a scris FC Argeș pe Facebook. 

De echipa din Pitești a fost legată o mare parte din cariera celui poreclit „Armeanul”. La 32 de ani, Halagian devenea cel mai tânăr antrenor care câstigă titlul în Liga 1. Recordul său este valabil și acum, din 1972.

În 1979, Halagian aducea al doilea titlu pentru FC Argeș, pe care a antrenat-o până la începutul anilor ’80. În 1984, Halagian a trecut pe la Steaua și e creditat cu formarea echipei ce avea să câștige Cupa Campionilor în 1986.

A condus echipa Securității, Victoria, până în sferturile Cupei UEFA, când a fost eliminată de Dinamo Dresda, 1-1 acasă, 0-4 în Germania de Est.

Imediat după Revoluție, Florin Halagian a fost dorit de Aston Villa, câștigătoarea Cupei Campionilor din 1982. Villa înca era o forță în Anglia și îl dorea cu ardoare pe Halagian. Abia ieșit cu România din comunism, Halagian a refuzat oferta, fiind și îngrijorat de faptul că nu stăpânea limba engleză.

În 1992, Halagian a adus un titlu lui Dinamo. Tot cu echipa din Stefan cel Mare a obținut ultima mare performanță din carieră, când a eliminat Sportingul lui Luis Figo din cupele europene.

Halagian a devenit apoi un antrenor obișnuit cu echipe de jumătatea clasamentului sau chiar retrogradare în Liga 1. A devenit faimos și pentru șapca cu Chicago Bulls de care era nedespărțit, a scris sport.ro

ODIHNEASCĂ-SE ÎN PACE

Loading...
loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also
Libertatea: Minore din Caracal, forțate să se prostitueze cu americani, austrieci și români!
Echipa lui Cătălin Tolontan și ziarul Libertatea au publicat în această dimineață rezultatele unei anchete ...