Declarația comună TRUMP-IOHANNIS/ SUA vor o legislație mai bună pentru exploatarea gazelor naturale din Marea Neagră

Andrei Marcu ACTUALITATE INTERNATIONAL POLITIC Principal

Președinții Klaus Iohannis și Donald Trump au semnat marți la Washington o Declarație comună care stabilește practic agenda relațiilor bilaterale pe viitor și dă câteva indicii despre preocupările majore ale celor două state. Declarația comună proiectează în mod evident interesele strategice ale SUA în relația cu China și Rusia în domeniul cibernetic, respectiv energetic. Declarația are doi piloni împotriva dezvoltării relațiilor comerciale ale României cu companii chineze, în domeniul 5 G și al investițiilor în centrala Nucleară de la Cernavodă. De asemenea, Administrația americană cere o legislație mai bună pentru exploatarea gazelor naturale, un sprijin pentru ExxonMobil.

Citește și: Oficial american: Nu vor fi scoase vizele după vizita lui Iohannis

Cele mai importante puncte din declarație:

  1. China – Huawei
    ”Căutăm să evităm riscurile de securitate care însoțesc investițiile chineze în rețelele de telecomunicații 5G”, se arată în declarație. Chiar dacă nu este menționat numele companiei Huawei, supusă unor sancțiuni drastice de Administrația SUA din cauza suspiciunilor de spionaj cibernetic, Declarația comună sugerează că România ia în calcul aplicarea la licitația 5G a unor filtre care să împiedice eventuala participare a Huawei.
  2. China – energia nucleară

”Încurajăm puternic colaborarea strânsă a industriilor noastre pentru a sprijini obiectivele României în domeniul energiei nucleare civile”, se arată în declarație.

3. Rusia – energie

”Subliniem opoziția noastră față de Nord Stream 2 și alte proiecte care îi fac pe aliații și partenerii noștri dependenți energetic față de Rusia”, se arată în Declarația comună.

4. Marea Neagră – securitate

”Militarii noștri acționează umăr la umăr pentru apărarea libertății și în vederea consolidării posturii de apărare și descurajare pe Flancul Estic al NATO, inclusiv în Marea Neagră, care este de importanță strategică pentru securitatea transatlantică”, se arată în Declarația comună.

5. Lupta anticorupție

”Excelentul nostru parteneriat în domeniul aplicării legii și al luptei împotriva corupției se bazează, în mod ferm, pe un angajament reciproc față de statul de drept și o justiție independentă, care sunt puternic susținute de poporul român. Mai mult, subliniem că buna guvernare constituie baza securității și prosperității noastre comune”, se arată în Declarația comună.

6. Sprijinul SUA pentru revizuirea legislației care privește investițiile

”România și Statele Unite evidențiază cu mândrie creșterea substanțială a schimburilor comerciale dintre cele două țări, precum și interesul nostru comun pentru crearea unui climat investițional care să ofere transparență, predictibilitate și stabilitate” – Declarația comună

„Există această preocupare şi ea a fost adusă în discuţie, însă într-o notă optimistă. Preşedintele Trump şi ceilalţi prezenţi au exprimat aşteptarea că această legislaţie să fie ameliorată pentru a creşte atractivitatea României pentru investitorii americani şi sunt convins că aceste lucruri se pot realiza”, a spus Iohannis în declaraţia susţinută la Ambasada României din SUA, cu referire la legea offshore şi OUG 114, potrivit Agerpres.

7. Programul vizelor

”Statele Unite își reiterează sprijinul pentru eforturile României de a deveni eligibilă pentru intrarea în Programul Visa Waiver în conformitate cu cerințele legislației SUA” – Declarația comună.

Ca Președinți ai României și Statelor Unite ale Americii, acționăm împreună, ca prieteni și aliați, pentru a avansa Parteneriatul nostru Strategic robust și durabil. Prin parteneriatul nostru, care se aprofundează, vom crea noi oportunități pentru creșterea securității, dezvoltării și prosperității, și pentru a răspunde mai bine provocărilor și responsabilităților globale pe care le împărtășim.

Marea Neagră este de importanță strategică pentru securitatea transatlantică

Rememorăm Revoluția din Decembrie de acum 30 de ani, când românii curajoși au înlăturat o dictatură brutală și au îndreptat țara pe calea democrației, a statului de drept și a economiei de piață. Anul acesta am marcat, de asemenea, cu mândrie, și aniversarea a 15 ani de la aderarea României la Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO).

Împreună, statele noastre au depus eforturi durabile pentru modernizarea forțelor noastre armate și pentru a ne îndeplini angajamentele asumate în cadrul NATO cu privire la partajarea echitabilă a responsabilităților. Militarii noștri acționează umăr la umăr pentru apărarea libertății și în vederea consolidării posturii de apărare și descurajare pe Flancul Estic al NATO, inclusiv în Marea Neagră, care este de importanță strategică pentru securitatea transatlantică. De asemenea, căutăm să evităm riscurile de securitate care însoțesc investițiile chineze în rețelele de telecomunicații 5G.

Opoziția față de Nord Stream 2

România și Statele Unite recunosc că securitatea energetică este securitate națională. Subliniem opoziția noastră față de Nord Stream 2 și alte proiecte care îi fac pe aliații și partenerii noștri dependenți energetic față de Rusia. Resursele de gaze naturale din România au potențialul de a crește prosperitatea statelor noastre, precum și de a întări securitatea energetică a Europei. România și Statele Unite vor analiza modalități de îmbunătățire a climatului investițional în domeniul energiei în beneficiul ambelor țări. Mai mult, încurajăm puternic colaborarea strânsă a industriilor noastre pentru a sprijini obiectivele României în domeniul energiei nucleare civile.

Excelentul nostru parteneriat în domeniul aplicării legii și al luptei împotriva corupției se bazează, în mod ferm, pe un angajament reciproc față de statul de drept și o justiție independentă, care sunt puternic susținute de poporul român. Mai mult, subliniem că buna guvernare constituie baza securității și prosperității noastre comune.

România și Statele Unite evidențiază cu mândrie creșterea substanțială a schimburilor comerciale dintre cele două țări, precum și interesul nostru comun pentru crearea unui climat investițional care să ofere transparență, predictibilitate și stabilitate. Prin urmare, ne angajăm să ne consolidăm, pe mai departe, relația comercială și să încurajăm creșterea investițiilor în ambele țări.

Statele Unite își reiterează sprijinul pentru eforturile României de a deveni eligibilă pentru intrarea în Programul Visa Waiver în conformitate cu cerințele legislației SUA.

 

Loading...

2 Comments

  1. deci s a adeverit ce banuiam cu totii… Gazele de la Marea Neagra pe degeaba.. asta este scopul „vizitei istorivce”” Sa dam noi o legislatie ca sa putem fi jefuiti cit mai mult.. gretos

  2. Carmen Maria Borsos

    Pentru un nou mandat la Cotroceni, plavanul tradator ne-a predat total!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also
Donald Trump se RĂZBUNĂ pe Danemarca! Regina Margareta este înmărmurită!
Anunțul a venit ca un trăsnet, în puterea nopții. Nimeni nu se aștepta la așa ...