ALDE în flăcări / Se cere CONGRES extraordinar

Andrei Marcu ACTUALITATE Principal
Transmite:

După alegerea senatorului Theodor Meleşcanu ca preşedinte al Senatului, liderul ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a anunţat în plenul Senatului că grupul senatorial ALDE se desfiinţează şi „se configurează” un grup mixt cu Pro România. El a adăugat că grupul ALDE îşi încheie activitatea pentru că nu mai are şapte membri care au fost aleşi pe lista aceluiaşi partid.

Tot ieri, trei parlamentari ai ALDE au fost propuşi de Viorica Dăncilă pentru ocuparea a trei posturi de miniştrii. Călin Popescu Tăriceanu a anunţat că-i exclude din partid, numai că prevederile statutare spus altceva.

ALDE Prahova a luat o decizie importantă în cadrul unei şedinţe interne de astăzi, care răstoarnă toate calculele liderului Călin Popescu Tăriceanu

În cadrul ședinței de astăzi, membrii Biroului Politic Teritorial ALDE Prahova au analizat efectele deciziilor politice ale partidului și au adoptat, în unanimitate, o rezoluție prin care:

– Susțin obținerea unui nou mandat de viceprim-ministru și ministru al mediului de către doamna Grațiela Gavrilescu, președinte al organizației județene.

– Își exprimă dezacordul în legătură cu excluderea din ALDE a domnului Teodor Meleșcanu, senator de Prahova, și sprijină demersurile sale, în calitate de nou președinte al Senatului României.

– Consideră că Hotărârea Biroului Permanent Central din 03.09.2019 cu privire la modalitatea de sancționare a membrilor ALDE care acceptă funcții publice propuse de alte partide politice contravine prevederilor statutare.

Citeşte şi: CALEA VICTORIEI / Fascinanta poveste a clădirii unde va funcţiona Muzeul Holocaustului

Conform art. 19 lit. e, din Statutul ALDE, sancțiunea excluderii pentru membrii BPC și BPEx la propunerea Președintelui partidului se poate lua numai prin hotărârea Delegației Permanente Naționale. Rezultă, deci, foarte clar că Hotărârea din 03.09.2019 încalcă prevederile statutare.

– Le solicită celor doi, în calitate de reprezentanți la vârf ai organizației prahovene, cea mai puternică filială ALDE din țară, care a contribuit decisiv la formarea Partidului Liberal Reformator, precursor al actualului ALDE, să susțină continuarea proiectelor inițiate, împreună cu PSD, în cadrul guvernării, pentru atingerea țintelor asumate prin programul de guvernare.

Se cere congres ALDE

Alexandru Băișanu, propus de premier pentru funcția de ministru pentru Relația cu Parlamentul, a anunțat că mai mulţi membri ai ALDE vor cere Congres, deoarece oamenii din jurul lui Călin Popescu Tăriceanu au dus partidul în gard și trebuie să facă un pas în spate.

Totodată, membrii BPT ALDE Prahova fac apel către toate filialele din țară și către conducerea centrală a partidului să solicite și să inițieze demersurile statutare necesare pentru convocarea Congresului ALDE în perioada imediat următoare finalizării alegerilor prezidențiale.

„Este un moment crucial pentru ALDE! Nu avem voie să mai facem greșeli personale! Și, ca să nu greșim, trebuie să ne consultăm cu membrii și aleșii noștri, cu simpatizanții, pentru că de la ei a venit forța ALDE! Lor trebuie să le cerem părerea! Lor trebuie să le dăm socoteală!

Datorită lor ALDE a crescut, incredibil de repede, și a ajuns partid parlamentar și la guvernare. Și NU din cauza lor, la europarlamentare, ALDE a obținut doar 4%! În consecință, am procedat, ca întotdeauna: am discutat aceste probleme în organizația mea și voi ține cont de tot ceea ce mi s-a spus.

Sper ca vocea colegilor mei să se facă auzită și la București și să acopere zgomotul de fond, generat de neprietenii ALDE, partid pentru care noi muncim atât de mult!” a declarat Grațiela Gavrilescu la finalul ședinței.

 

Loading...
loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also
Zamfir: „DĂNCILĂ i-ar fi oferit 30 de locuri pe liste comune lui Tăriceanu, dar a refuzat”
Invitat în studioul „Puterea Știrilor”, senatorul ALDE Daniel ZAMFIR a dezvăluit oferta pe care VIORICA ...