Regina Mamă Elena se va întoarce pe veci acasă

Marius Ghilezan ACTUALITATE POLITIC Principal

Regina Mamă Elena se întoarce acasă după 72 de ani, într-un sicriu de plumb pentru a se odihni pe veci în Noua Catedrală Arhiepiscopală din Curtea de Argeş, alături de marii noştri suverani.

Majestatea Sa Margareta, Principesa moştenitoare, anunţă doliu pentru zilele de 18, 19 şi 20 octombrie”, a transmis Casa Regală, potrivit Agerpres.

Programul ceremoniilor regale

Vineri, 18 octombrie, ora 12,00, la Aeroportul Internaţional Otopeni, o aeronavă a Forţelor Aeriene Române va repatria sicriul Reginei Elena. Va urma un ceremonial militar şi religios, la care vor fi prezenţi Custodele Coroanei Române, Margareta, membri ai Familiei Regale, reprezentanţi ai instituţiilor statului, ai Bisericii Ortodoxe Române, ai Armatei României, ai Corpului Diplomatic şi ai altor confesiuni şi religii din România. Publicul nu va avea acces la ceremonie.

În intervalul orar 12,45 – 16,00, cortegiul funerar se va deplasa de la aeroport la Curtea de Argeş, pe ruta Chitila (ora 13,00), Titu (ora 13,45), Găeşti (ora 14,10), Topoloveni (ora 14,40), prin centrul municipiului Piteşti (intrare în oraş la ora 15,05) şi prin centrul municipiului Curtea de Argeş (intrare în oraş la ora 16,00), precizează sursa citată.

Publicul se va putea reculege la Curtea de Argeş

Cortegiul funerar nu se va opri de-a lungul călătoriei sicriul Reginei Elena va fi depus în Catedrala istorică Episcopală şi Regală vineri, 18 octombrie, la ora 16,45; începând cu ora 17,15, publicul se va putea închina şi reculege la catafalc.

Citeşte şi: Pe History – un REGAL de filme despre Regele MIHAI şi REGINA MARIA

Sâmbătă, 19 octombrie, de la ora 8,00 la ora 10,00, va continua pelerinajul la catafalcul Reginei Elena. În aceeaşi zi, la ora 12,00, va fi oficiată slujba de înmormântare, în Catedrala istorică Arhiepiscopală şi Regală. Publicul va avea acces în parcul catedralei. La ora 12,40, sicriul, purtat pe umeri de militari ai Brigăzii de Gardă Mihai Viteazul, va fi dus la Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală unde, la ora 13,00, va avea loc ceremonia de reînhumare. Publicul va avea acces pe platforma din faţa Noii Catedrale, numite Necropola Regală, potrivit sursei citate.

Mama Regelui Mihai este prea puţin cunoscută

Regina Elena a fost mama Regelui Mihai. A fost sora Regilor George al II-lea, Alexandru şi Pavlos ai Greciei La 3 mai 1896, a venit pe lume, la Palatul Tatoi, lângă Atena, Regina-Mamă Elena a României, mama Regelui Mihai I. Alteţa Sa Regală Principesa Elena a Greciei şi a Danemarcei a fost fiica Regelui Constantin I al elenilor şi a Reginei Sofia (născută Principesă Imperială a Prusiei).

A fost sora Regilor George al II-lea, Alexandru şi Pavlos ai Greciei. S-a căsătorit la Atena, la 10 martie 1921, cu Principele Moştenitor Carol, de care a divorţat la 21 iunie 1928. A fost exilată la Florenţa. Fiul ei o vizita în fiecare vară, în ciuda şicanelor tatălui, regele Carol al ll-lea. În 1940 a devenit regina-mamă a României. Este considerată “drept între popoare,” pentru că s-a luptat cu întreaga sa energie pentru salvarea evreilor din deportările forţate.

A plecat din ţară, în 12 ianuarie 1948, alături de fiul său. Nu s-a mai întors niciodată. A murit în ziua de 28 noiembrie 1982, la Lausanne. Regele Mihai şi-a dorit ca osemintele mamei sale să fie repatriate.

Loading...
loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also
Echipa de gimnastica feminină a României nu va participa la Olimpiada de la TOKIO
Gimnastica românească, altă dată campioană mondială şi olimpică, pe echipe sau la individual, s-a clasat ...