Papa Francisc se roagă în Duminica Divinei Milostiviri. Mesajul unei icoane celebre
Papa Francisc celebrează astăzi, în Duminica Paştelui Ortodox, Sfânta Liturghie în biserica „Santo Spirito in Sassia”, din Roma, loc privilegiat de cult al Divinei Milostiviri, unde sunt veneraţi în mod special sfânta Faustina şi sfântul Ioan Paul al II-lea.
Citeşte şi: România va avea un deficit URIAŞ. Vezi cine spune!
Dar ce este Divina Milostivire?
Sfânta Faustina e primul sfânt beatificat de Vatican în secolul XXl. De numele ei e legat celebra icoană a divinei milostiviri, venerată în a doua duminică după Paştele catolic. În noaptea de sâmbăta, 22 februarie 1931, în timp ce se afla în chilia sa din Plock, Iisus i-a apărut ca “Rege al Milei Divine” purtând îmbrăcăminte albă, raze albe şi roşii de lumină emanând din pieptul Său, din apropierea inimii. “Pictează o icoană potrivit imaginii pe care o vezi, cu inscripţia: Isuse, mă încred în tine. Doresc ca această icoană să fie cinstită mai întâi în capela voastră, apoi în lumea întreagă. Promit că sufletul care va cinsti această icoană nu va pieri”, i-ar fi recomandat fiul lui Dumnezeu.
Un pictor polonez îi urmează întru-totul viziunile şi descrierile din vis. Îl pictează în 1933. Opera se află în Catedrala din Vilnius. De atunci a mai fost pictată de mai mulţi artişti religioşi.
În La 30 aprilie 2000, cu ocazia canonizării călugăriţei poloneze Faustina Kowalska, „apostola Milostivirii Divine”, Ioan Paul al II-lea a spus că este important să primim întregul mesaj ce vine din cuvântul lui Dumnezeu. A proclamat ca a doua duminică a Paştelui să fie numită în toată Biserica „Duminica Divinei Milostiviri”, după cum a cerut Iisus însuşi într-una din apariţiile mistice avute de călugăriţa poloneză Faustina Kowalska.
Milostenia, în limbajul popular românesc, este acordarea de pomeni
Citeşte şi: Incredibila poveste creată pe loc de Papa Francisc la Iași
Principalele mesaje transmise de Hristos, conform relatărilor din carte a călugăriţei care va deveni Sfânta Faustina.
– îmi doresc ca Sărbătoarea milei să fie un refugiu și adăpost pentru toate sufletele, în special pentru păcătoșii săraci. Sufletul care va merge la Mărturisire și va primi Sfânta Împărtășanie va primi iertare completă a păcatelor și a pedepsei.
– omenirea nu va avea pace până când nu se va îndrepta cu încredere către Milostivirea Mea.
– Raze protejează sufletele de mânia Tatălui Meu. Îmi doresc ca prima duminică după Paște să fie Sărbătoarea Milostivirii.
– cu cât este mai mare nenorocirea unui suflet, cu atât este mai mare dreptul său la mila Mea.
– cer încredere. Voi Vreau să acord o iertare completă sufletelor care se mărturisesc şi cele care vor primi Sfânta Împărtășanie în Sărbătoarea milostivirii mele.
– Lăsaţi oricare sufletul slab, păcătos să se apropie de Mine. Chiar dacă ar avea păcate mai multe decât toate grăunţele de nisip din lume, toate vor fi înecate în adâncurile nemăsurabilei Mele Mile.