Micuţii vor să-l ardă pe Streinu-Cercel între „pulane”

Marius Ghilezan OPINIE

După gafa astrală a ministrului sănătăţii Nelu Tătaru cu anunţul şi retragerea declaraţiei privind posibila carantină a celor de peste 65 de ani, divizia de propagandă a regimului a lansat online un document informal al Institutului Matei-Balş, semnat de directorul acestuia. Numai că e un document de lucru, nu vreo decizie care să producă urmări grave, cum ar fi fost dacă se adeverea ce spunea ministrul la Realitatea.tv.

De mult timp, Adrian Streinu-Cercel este junghiul din inima sistemului. Se pare că uimitoarea sa cotă de încredere în rândul populaţiei (mult peste cea a preşedintelui sau a primului ministru) i-a înnebunit pe băieţii de la butoanele crizei.

Chiar la începutul stării de urgenţă, DNA-ul, atât de săritor la jugulara neatârnaţilor, a şi deschis un dosar în REM contra lui Adrian Streinu-Cercel şi a lui Raed Arafat pentru scăparea în spaţiul public a unui document clasificat.

Ce vor să demonstreze unităţile de luptă ale sistemului? Că planul era a lui Streinu Cercel, prezentat aici, nu a fost aprobat de ministru. Numai că la o atentă urmărire se vorbea despre intervenţia CSAT. : https://www.documentcloud.org/…/6835059-PANDEMIA-SARS…

Să ne mai punem întrebarea cum s-a scurs şi acest document?

Textul acestuia nu relevă niciunde propunerea de trimitere în carantină a celor de peste 65 de ani. E apă sfinţită.

Loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

sexyvideoshd.net
bokep-indo.me cam brunette in stockings.

Check Also
Autorităţile britanice, acuzate că raportează mai puţine decese cu COVID-19, decât în realitate
Numărul morţilor de COVID-19 din Marea Britanie e mult mai mare decât în datele oficiale, ...