Judecătorii “sub drapel” vor DOSARE PENALE pentru Arafat şi Streinu-Cercel
Fapt fără precedent în istoria situaţiilor de urgenţă.
Forumul Judecătorilor din România (FJR) şi Iniţiativa pentru Justiţie, organisme apropiate statului paralel, solicită, chipurile, Consiliului Superior al Magistraturii să apere independenţa sistemului judiciar în raport cu declaraţiile şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, şi directorului Institutului Naţional de Boli Infecţioase „prof. Matei Balş”, Adrian Streinu-Cercel, cu privire la achiziţiile publice realizate în perioada stării de urgenţă.
Citeşte şi: Rareş Bogdan: “Ce a făcut STREINU-CERCEL la Matei Balș nu diferă de ce este la Viena”
„Declaraţiile unor reprezentanţi oficiali ai statului român sau ai entităţilor publice implicate în demersurile de combatere a actualei pandemii, de natură a pune presiune asupra activităţii procurorilor în aspecte vizând eventuale cercetări judiciare asupra achiziţiilor publice realizate în această perioadă, precum şi a judecătorilor, cu ocazia soluţionării unor asemenea dosare, sunt nepotrivite şi pot afecta independenţa sistemului judiciar”, precizează magistraţii în solicitarea transmisă CSM.
Cei doi responsabili de situaţia de criză Cercel şi Arafat au spus de mai multe ori că ar fi necesar un proiect de lege care să-i apere pe responsabili care au făcut achiziţii în system de urgenţă.
De fapt, ce se înţelege din demersul Forumului Judecătorilor, această entitate pe care nu o găseşti la niciun sediu, că gruparea magistraţilor o ia pe la Ploieşti, neputând spune de-a dreptul că cer procurorilor anchete penale împotriva lui Raed Arafat şi Adrian Streinu-Cercel, o aburesc cu independenţa sistemului judiciar.
Acţiunile acestor judecători nu au fost niciodate singulare. Întotdeauna au fost precedate sau urmate de alte mişcări ale sistemului.
Scrierea de azi nu e decât un semnal că băieţii nu se lasă.
Nu cred că Arafat şi Cercel au organele capabile să pună presiune pe procurori. Filmul ăsta a mai rulat.