VACANŢA de VARĂ / România e cea mai sigură destinație pentru turişti. Vezi cine a spus!

Andrei Marcu ACTUALITATE Principal SOCIAL

Coronavirusul schimbă turismul pe litoral: turiștii vor mânca în serii, la o masă va sta doar o familie, distanța dintre șezlonguri se va mări, informează surse din domeniul hotelier.

Hotelurile de pe litoralul românesc așteaptă deschiderea sezonului, dar pregătesc deja o serie de modificări, astfel încât turiștii care vin să se simtă în siguranță. Aceștia vor trebui să mănânce în serii în hotelurile care nu dispun de spații suficient de largi, pentru a se evita aglomerațiile din restaurante, la o masă va sta doar o singură familie, șezlongurile vor fi depărtate și igienizate după fiecare folosire, iar saltelele ar putea să dispară de pe plajă

Camerele vor fi igienizate la schimbul de turiști, cameristele vor purta măști și mănuși, în vreme ce cazarea va fi preponderent online, pentru a evita statul la coadă la recepție, unde vor fi oricum trasate linii de demarcare, potrivit Organizației Patronale Mamaia Constanța (OPMCTA).

Reprezentanții patronatului le recomandă tuturor turiștilor români ca, în primul rând, să rămână în țară vara aceasta și anul acesta, România fiind cea mai sigură destinație pentru ei, iar atunci când caută să cumpere un pachet turistic, să o facă prin vânzători avizați și să aleagă structuri de cazare clasificate, indiferent dacă acestea sunt mici, precum pensiunile, sau hoteluri mari.

Citeşte şi: “Autonomia Ţinutului Secuiesc” a trecut de Camera Deputaţilor fără vot. “Un afront la adresa suveranității statului român”, zice Viorica Dăncilă

Doar structurile clasificate pot asigura respectarea mijloacelor igienico-sanitare, acestea fiind și cele care sunt verificate de direcțiile de sănătate publică și sanitar-veterinară cel puțin o dată sau de câteva ori pe sezon, iar acest lucru va fi încă o garanție că măsurile de siguranță vor fi respectate.

„Nu vrem să expunem niciun angajat, nici pe noi, hotelierii, care lucrăm cot la cot cu ei și, mai ales, pe turiști, pentru că ne riscăm business-urile. Tot ceea ce avem e gajat la bancă, avem credite de dus și răspundem ca administratori în fața legii”, a declarat Anca Nedea, directorul executiv al Patronatului Mamaia-Constanța, potrivit Profit.ro.

 

 

 

 

Loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

sexyvideoshd.net
bokep-indo.me cam brunette in stockings.

Check Also
ATENŢIE ANTREPRENORI! /Ministerul Muncii a schimbat adresa unde se depun documentele pentru şomajul tehnic
Documentele pentru obţinerea şomajului tehnic se depun, din 1 mai, prin aplicaţia aici.gov.ro, anunţă Ministerul ...