A apărut singura Alianţă nepolitică din Bucureşti
Pe orizontul politic al Capitalei, acolo unde se ţes şi se desţesc tot felul de cluburi şi de arealuri politice, a apărut o nouă ALIANŢĂ.
citeşte şi: La 6 km de Iaşi / Familia ministrului Costel Alexe a concesionat terenuri cu 1 Euro/mp/an
Din ultima postare a primarului general al Capitalei, Gabriela Firea, reiese că nu mai caută nicio alianţă sau susţinere politică şi s-a poziţionat în ALIANŢA CU OAMENII.
”În aceste zile se fac şi se desfac alianţe politice electorale. De dreapta, de stânga, de oricare. Se întâlnesc politicieni şi negociază. Diverse: posturi, calendare de alegeri, strategii.
Este uitat esenţialul! Esenţialul îl reprezintă OAMENII. Viaţa lor. Trăirile lor. Nevoile lor. Problemele şi îngrijorările lor. Ce îi bucură, ce speră, ce aşteaptă. Ce iubesc, ce nu.
De aceea, le răspund aici şi definitiv tuturor celor care mă întreabă: dumneavoastră cu cine va aliaţi, ca să câştigaţi?
Mă aliez DOAR CU OAMENII!
Este singura legătură care contează! Singura care merită orice efort, orice sacrificiu!
De 30 de ani, sunt aproape de oameni.
În presă, le-am apărat interesele.
În Senat, am propus şi votat legi pentru oameni. Pentru oamenii normali, nu pentru privilegiaţi.
La primărie, am deblocat şi rezolvat probleme pentru oameni. S-au făcut multe, chiar daca mai sunt încă multe de făcut. Într-un oras nu se termină niciodată problemele.
Important este să vrei şi să poţi să faci, pentru oameni, nu în avantajul tău. Pot şi vreau să fac în continuare cât mai multe pentru oameni.
Partenerii mei sunt bucureştenii, nu politicienii de conjunctură.
Citeşte şi: De ce premierul Olandei nu umblă încălţat în clompi?
Spun de 4 ani ca problemele noastre au nevoie de implicare, nu de catalogări că ar fi de stânga sau de dreapta. În ultima perioada observ că sunt şi alţii care mă copiază şi afirmă cam la fel. Tardiv.
Dotarea unui spital, construirea unui pasaj, deschiderea unei grădiniţe sunt probleme pur şi simplu. Nu sunt de stânga sau de dreapta.
Repet, îmi doresc o singura alianţă, ca şi până acum. Nu umblu după alianţe electorale care pun interesul politic mai presus de interesul oamenilor.
Pe cei care gândesc la fel îi aştept lângă mine.
Să fim împreună Alianţa: FIREA pentru OAMENI!”, scrie Gabriela Firea.
One Comment
Dorrinorr
Alianta nepolitica???? Firea este independenta?