Liberalul “independent” Dan Cristian Popescu a peţit-o pe Gabriela Firea

Alina Maria Bogdan ACTUALITATE POLITIC Principal

Liberalul Dan Cristian Popescu, nesusţinut de PNL pentru Primăria Sectorului 2, s-a întâlnit cu Gabriela Firea ieri în biroul primarului general. Viceprimarul liberal, care se laudă cu 40% din opţiunile electoratului în favoarea sa, a discutat proiectele pe care le are în vedere cu primarul general al Capitalei.

citeşte şi: Un singur liberal s-a înscris în cursa pentru Primăria Capitalei

Gabriela Firea, Primarul General al Capitalei: “În timp ce liderii unor partide au pierdut săptămâni întregi în negocieri privind sinecuri, avantaje, locuri pe liste și posturi în administrație, eu am continuat să-mi dedic timpul lucrurilor care contează cu adevărat pentru oameni, care le fac viața mai bună sau mai ușoară.

M-am întâlnit azi cu Dan Cristian Popescu, viceprimarul sectorului 2, cu care am avut o discuție aplicată despre o serie de proiecte benefice pentru bucureșteni.

Împreună, am identificat modul în care Primăria Capitalei și Primăria Sectorului 2 pot colabora pentru punerea în practică a unor proiecte privind sistemul de termoficare, l-am asigurat pe dl viceprimar că zonele deficitare din sectorul 2 vor fi prioritizate corespunzător în programul de reabilitare, precum și de sprijinul Termoenergetica pentru derularea unui proiect-pilot privind construirea unor centrale termoelectrice de cvartal ca soluție alternativă pentru zonele situate la distanță mare de CET-uri.

Citeşte şi: Iohannis vrea să dărâme guvernul Orban cu mâna lui Ciolacu

De asemenea, am dat asigurări că Trustul Metropolitan și Compania de Consolidări depun eforturi susținute astfel încât Pasajul Doamna Ghica să fie finalizat în această toamnă.

Chiar dacă în acest moment lucrările produc un disconfort locuitorilor din zonă, finalizarea acestei investiții va contribui direct la fluidizarea traficului în zonă și, implicit, la reducerea nivelului de zgomot și de poluare.

Pipera, o prioritate

Tot legat de infrastructura rutieră, Primăria Capitalei sprijină proiectul sectorului 2 de introducere a sensurilor unice pe străzile secundare, ceea ce va asigura atât fluidizarea traficului, cât și un număr sporit de locuri de parcare.

O atenție deosebită va fi acordată zonei Pipera, unde infrastructura stradală nu a ținut pasul cu dezvoltările imobiliare și este necesară o reconfigurare a rețelei de străzi.

Dl. viceprimar Popescu mi-a prezentat ambițiosul program de modernizare a infrastucturii școlare din sector.

Dat fiind faptul că pandemia SARS COV2 a afectat, prin măsurile de distanțare necesare, capacitatea creșelor și grădinițelor, am luat decizia să construim în această toamnă, prin Direcția de Asistență Socială a Primăriei Capitalei mai multe grădinițe și creșe sociale, dintre care una în sectorul 2, în zona bd. Ferdinand.

Principalul rival al lui Popescu este Neculai Onţanu, susţinut doar o săptămână de PSD.

Surse politice apropiate conducerii PSD susţin că “independentul” Popescu şi-ar dori susţinerea social democraţilor fără a se înscrie în PSD.

Radu Mihaiu a anunţat că-i face lui Dan Cristian Popescu plângere penală

Candidatul desemnat al Alianţei de dreapta pro-europene PNL-USR-PLUS, Radu Mihaiu a anunțat recent trimiterea la DNA a unui denunț penal împotriva lui Dan Cristian Popescu, actualul viceprimar PNL al Sectorului 2, pentru că ar fi favorizat Supercom-ul în adoptarea unor tarife mai mari.

 

 

 

Loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

sexyvideoshd.net
bokep-indo.me cam brunette in stockings.

Check Also
Criza ca oportunitate / Agroland are un profit de PATRU ori mai mare decât în 2019
În primul semestru (S1) al anului în curs, compania Agroland a înregistrat o creștere a ...