HIX, celebrul CHEF britanic, a dat faliment. A pierdut un imperiu pentru a o lua de jos cu un truck-food

Marius Ghilezan ECONOMIC INTERNATIONAL POLITIC Principal

————————————————————————————————–

 Ultima COMANDĂ: 9 restaurante de top au spus GOOD-BYE  

1. Le Caprice, Londra

Deschis pentru prima oară în 1947, Le Caprice, din West End, cu o scenă de teatru în interior, i-a primit pe toţi de la Joan Collins și Mick Jagger până la Prințesa Margaret.

La 15 iunie, a fost anunțată închiderea permanentă a localului de pe strada Arlington – împreună cu speranța ca Le Caprice „va renaște într-o nouă locație”.

2. Ledbury, Londra

Restaurantul bucătarului australian Brett Graham, Notting Hill,  cu salon de mese, a fost deschis în 2005. Gătitul său modern de inspiraţie anglo-franceză, i-a câștigat localului său două stele Michelin, iar Ledbury a primit titlul de cel mai bun restaurant din Marea Britanie, timp de trei ani din 2010.

Graham a anunțat în iunie că nu poate vedea „nicio cale de redeschidere”, considerând imposibil să funcționeze restaurantul cu vreo formă de distanțare socială și că a început concedierea personalului.

3. Restaurantul Nathan Outlaw, Port Isaac

Restaurantul emblematic al lui Nathan Outlaw din Port Isaac, deschis în 2015, avea meniuri de 140 de lire sterline, doar degustarea.

Acum s-a mutat într-un loc mai accesibil şi cu preţuri mai normale, servind fructe de mare.

4. Compania Seafood Pub, Lancashire

Fondat de Joycelyn Neve în 2010, acest grup gastro-pub, administrat de o familie, era listat în Top 50 Gastropubs, The Good Pub Guide și AA.

În iunie, patronii au anunţat că nu mai pot continua nici cu împrumutul guvernamental.

5. Sardina, Londra

Alex Jackson și-a deschis restaurantul Sardinia cu bucătarul Stevie Parle în urmă cu patru ani în nordul Londrei, obținând calificative bune pentru stilul franţuzesc al mâncărurilor preparate.

În iunie, Jackson a anunțat că „în ciuda sprijinului guvernamental și a unui proprietar cu  înțelegere pentru diminuarea chiriei”, a fost imposibilă redeschiderea.

6. Darjeeling Express, Londra

Restaurantul lui Asma Khan din Kingly Court, care avea o echipă de bucătărese din Asia de Sud, era o atracţie pentru maniurile de curry-ul de capră bengheleză, gătit lent, malaikari de creveți, fiind una dintre cele mai influente 100 din alimentaţia publică. se va redeschide într-o altă locație.

7. Carluccio, lanţ național

Fondată în anii 1990 de regretatul patron italian Antonio Carluccio, reţeaua de restaurante a fost evaluat la 90 de milioane de lire sterline în urmă cu 10 ani. În timpul carantinei a intrat în administrare juridică, punând în pericol 2.000 de locuri de muncă.

În luna mai, Boparan Restaurant Group a preluat 30 din cele 71 de puncte de vânzare, reducând 800 de locuri de muncă.

8. Cafe Rouge, reţea națională

Acest lanț de bistro-uri franceze, cunoscute pentru copertinele lor roşii și armăturile de aramă – a fost lansat în 1989 la Richmond, în sudul Londrei, de Roger Myers și Karen Jones.

În prezent este deținut de Casual Dining Group (CDG), care deține, de asemenea, Las Iguanas, Bella Italia și Belgo, micul lanț londonez specializat în midii, cartofi prăjiți și bere belgiană.

După ce a numit administratori judiciari, CDG a anunțat închiderea a 91 din cele 250 de localuri în iulie (inclusiv 31 de cafenele Rouges, deși altele vor rămâne), ceea ce a dus la concedierea a 2.000 de angajați.

9. EAT, lanţ național

Lanțul EAT de sandwich-uri era pe toate străzile mari ale Londrei. Deschis în urmă cu 24 de ani, a ajuns să aibă 95 de locaţii în toată Marea Britanie (75 dintre ele în Londra).

În 2019, lanțul Eat a fost cumpărat de rivalul său mai mare, Pret a Manger. În martie anul acesta, Pret a anunțat că va închide sucursalele rămase ale Eat din Marea Britanie și le va converti pe majoritatea în Veggie Prets.

————————————————————————————————–

Hix a făcut saltul de la catering la Weymouth College, unde era student, la șeful propriului imperiu, devenind un brand recunoscut. Era considerat cel mai bun din cultura gastronomică britanică modernă.

În martie 2020, cu o zi înainte de închiderea restaurantelor şi a pub-urilor, dictată de guvernul Boris Johnson, şi-a anunțat personalul că își pierde locul de muncă. I-a adunat împreună în vastul său restaurant Tramshed din estul Londrei şi le-a spus că închide totul.

Personalul lui Hix nu a putut să profite de schema de ajutor guvernamental.

Hix se asociase încă din 2016 cu un partener mult mai bazat financiar. Cu trei luni înainte de pandemie, acesta din urmă l-a anunţat că Hix Soho, restaurantul său de suflet, se va închide din cauza creşterii chiriilor.

Şi-a răscumpărat NUMELE. Dar ce să facă acum cu el?

Hix îşi vânduse şi brandul. Devenise un acţionar minoritar.  Putea să-şi pună numele pe tricouri, pe jucării sexuale, aşa cum a povestit reporterilor The Telegraph, dar nu să le dea restaurantelor. Cu o zi înainte de interviu, a primit o scrisoare de la Deloitte, administratorul judiciar, oferindu-i posibilitatea de a-și răscumpăra numele pentru suma de 11.000 de lire sterline. Şi l-a luat înapoi, dar el este atât de cunoscut încât poate să-şi deschidă un restaurant fără să-și folosească numele, iar camionul său este din punct de vedere imagistic o negustorie de peşte.

 

Loading...
loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also
(VIDEO) Petrecerea din WUHAN care a şocat lumea
Chinezii continuă PR-ul “de după criza coronavirusului.” Asta se explică prin imaginile difuzate pe cele ...