Patriarhul Irineu al Serbiei, răpus de COVID-19
Patriarhul Irineu al Bisericii Ortodoxe Sârbe a decedat în urma infectării cu noul coronavirus, a anunţat preşedintele sârb Aleksandar Vucic vineri, pe contul său oficial de Instagram, transmite Reuters.
„Am fost onorat să vă cunosc. Oameni ca Preafericirea Voastră nu pleacă niciodată”, a scris Vucic sub o fotografie în alb-negru a patriarhului.
Patriarhul Irineu al Serbiei, în vârstă de 90 de ani, un conservator care exercita şi o influenţă politică majoră, a fost depistat pozitiv cu noul coronavirus la 4 noiembrie, fiind internat de atunci într-un spital militar din Belgrad.
Citește și: Camorra lui GRINDĂ se extinde
Patriarhul s-a infectat după ce a participat la înmormântarea mitropolitului Amfilohie, liderul spiritual al bisericii ortodoxe din Muntenegru, răpus de COVID.
Sicriul cu trupul neînsufleţit al înaltului prelat muntenegrean a fost deschis în timpul slujbei, iar credincioşii l-au atins şi l-au sărutat.
Irineu a slujit ca Patriarh din anul 2010. Înainte a fost episcop de Nis.
Cu banii de la Gazprom a reușit să facă din Catedrala Sfântu Sava din Belgrad o bijuterie a creștinătății.
citește și: „Absolventul școlii de acoperiți,” Ciprian Ciucu, în război cu jurnalista Narcisa Iorga