Scandal cât casa în Germania: se interzice Winnetou!
Un uriaș scandal s-a lansat în Germania, după ce o editură a renunțat să mai publice cărți ale autorului de origine germană Karl May, pe motiv de folosire repetată a sintagmei “pieile roșii.” Promotorii „cancel culture” au acuzat că scrierile sale sunt rasiste.
Ravensburger Verlag, un important editor de cărți pentru copii din lumea vorbitoare de germană, a declarat că ultimele cărți despre Winnetou vor fi retrase din programul său și că se va mai gândi dacă va mai continua să publice alte titluri ale autorului Winnetou, în viitor.
Librăriile au fost oprite să comande cărțile de la Ravensburger și, de asemenea, se pare că au fost retrase de pe Amazon marți. Edițiile altor edituri erau încă disponibile, scrie The Guardian. Niciun ziar german nu specifică sursa inchiziției. Ce instituții au interzis difuzarea cărții?
Televiziunea publică a anunțat că va renunța la filmele cu Winnetou
Scandalul s-a amplificat după ce postul public de televiziune, ZDF, a anunțat că va opri de la difuzare filmele cu Winnetou.
Cotidianul german de mare tiraj „Bild,“ care aparține familiei Springer, influenți magnați ai presei germane și de peste ocean, a publicat ieri pe prima pagină chipul cancelarului german Olaf Schloz (SPD, partidul social democrat) cu o coroană de pene pe cap! „Reuniune la vârf datorată lui Winnetou. Politicienii o cer.“ Nu mai plânge Winnetou.” Pieile roșii mai au însă prieteni adevărați. Rețelele sociale germane s-au umplut de proteste.
Winnetou a fost cartea copilăriei multor copii în deceniile trecute. El era un erou indian care s-a împrietenit cu Old Old Shatterhand, un bătrân alb.
Pe vremuri băieții aveau figurine de indieni care se băteau cu cowboy-ii. Se făceau schimburi. Achiziționarea acestora nu era ușoară. Generații întregi au crescut cu aceste cărți ale lui Karl May.
Un alt Karl, Marx, nu este interzis, deși ideologia creată de el a ucis la fel de mulți oameni ca nazismul.
Cărțile lui May s-au vândut în aproximativ 200 de milioane de exemplare în întreaga lume – precizează Deutsche Welle. Acestea au inspirat mai multe filme și puzzle-uri.
citește și: Securismul, perdea de fum. Se pregătește pușcăria digitală