Un politician american a demisionat după ce a fost păcălit de „Borat”

Marius Ghilezan INTERNATIONAL Principal
Transmite:

Jason Spencer, membru al legislativului statului Georgia, a renunțat la funcție după ce a fost ridiculizat într-un nou serial creat de comicul britanic Sasha Baron Cohen, cunoscut publicului român ca Borat.

Actorul s-a dat drept un expert israelian anti-terorism și l-a convins pe politicianul republican să participe la un curs antitero. În timpul lecțiilor, Sasha Baron Cohen l-a pus pe Jason Spencer să-și dea pantalonii jos și să alerge țipând “SUA!”, deoarece teroriștii nu vor să atingă fesele altui bărbat deoarece se tem de homosexualitate, să strige în gura mare un cuvânt peiorativ pentru afro-americani (cuvântul în engleză nu poate fi spus în public în SUA) și să se dea drept turist chinez și să facă o fotografie sub burka unei alte persoane cu un selfie-stick, ca să se asigure că nu e terorist.

Politicianul american l-a acuzat de “Borat” că a profitat de frica sa de atac terorist asupra familiei sale. De asemenea, și-a cerut scuze pentru limbajul folosit.

Jason Spencer a fost luat la țintă de Sasha Baron Cohen din cauza declarațiilor rasiste pe care le-a făcut în calitate de membru al legislativului statului Georgia. Politicianul a propus chiar o lege statatală pentru interzicerea purtării vălului islamic.

Noul serial al comicului britanic, numit „Who is America?” pune mai multe personalități din Statele Unite în ipostaze stânjenitoare sau le confruntă cu versiuni exagerate ale ideologiei pe care o promovează. Alte celebrități americane care au fost ținta lui Borat au fost Dick Cheney, fostul vicepreședinte al lui George Bush, Sarah Palin, candidată pentru funcția de vicepreședinte în 2008 și Bernie Sanders, favoritul stângii socialiste americane.

Loading...
loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also
Sergio Marchionne, salvatorul FIAT și Chrysler, a murit la 66 de ani
Sergio Marchionne, bărbatul care a salvat de la faliment nu una, ci două mărci legendare ...