CS Medgidia se retrage din campionat, pe motiv că Jandarmeria a interzis accesul spectatorilor pe ”Iftimie Ilisei”, a treia arenă din ţară
Clubul Sportiv Medgidia trebuia să joace azi la ora 18 în prima etapă din Liga a treia cu ACS Sportul Chişcani. Conducerea clubului a decis să retragă echipa din campionat după decizia Jandarmeriei Constanţa de a interzice accesul spectatorilor pe stadionul „Iftimie Ilisei” de 32.700 de locuri, al treilea din România, după Arena Naţională şi Dan Păltinişanu din Timişoara.
Motivul e că nu s-ar putea asigura securitatea publicului.
Primarul Valentin Vrabie, trecut recent la partidul lui Ponta, acuză de politizare instituţia de ordine publică.
”În calitate de primar al municipiului Medgidia doresc să trag un semnal de alarmă cu privire la abuzurile comise de reprezentanții Jandarmeriei Române şi consider că instituțiile abilitate ar tebui să cerceteze modul în care comenzile politice interferează cu aplicarea legislaţiei în vigoare. După zece ani în care oraşul Medgidia a fost vitregit de sport, am înfiinţat acest club sportiv în care activează peste treizeci de ramuri sportive. Iar acum, când am ajuns la performanţe, se doreşte a se face totul praf. Această situaţie creată reprezintă o gravă jignire adusă tuturor cetăţenilor municipiului nostru,” spune primarul în mesajul său.