Premieră în politica moldoveanească: Președinte vrea să fie și parlamentar
Igor Dodon, președinte al Republicii Moldova, atunci când nu este suspendat din funcție de către Parlament (s-a întâmplat de trei ori deja), vrea să candideze și la alegerile parlamentare. Cum altfel dacă nu pe listele Partidului Socialiștilor, formațiunea din care provine și pe care a condus-o înainte să fie ales în fruntea statului.
Igor Dodon și-a anunțat intenția chiar în cadrul unui consiliu al partidului. Dacă va apărea pe liste, crede liderul de la Chișinău, va fi locomotiva care îi va ajuta pe socialiști să obțină majoritatea parlamentară în alegerile parlamentare din februarie 2019.
“Legislația îmi permite. Asta înseamnă că eu voi ajuta partidul să ia majoritatea, dar voi rămâne șef al statului. Legislația nu prevede suspendarea din funcție în caz de candidare pe liste de partid”, a transmis Igor Dodon, potrivit agora.md
Conform legislației moldovenești în vigoare, președintele are foarte puține atribuții și puteri, având în vedere că Republica Moldova este un stat parlamentar prin construcție. Adevăratele pârghii sunt la președintele Parlamentului, Andrian Candu și la premierul Pavel Filip, ambii oponenți ai lui Igor Dodon. Curtea Constituțională l-a suspendat temporar de mai multe ori din funcție pe Igor Dodon, deoarece nu a vrut să ratifice unele legi adoptate de legislativ.
Igor Dodon a spus mereu că vrea ca Rep. Moldova să devină un stat prezidențial, mentorul său fiind Vladimir Putin. Rusia este de departe principala destinație a călătoriilor externe ale președintelui moldovean. Totuși, oamenii de la Kremlin au vorbit adesea despre faptul că Vladimir Putin îl disprețuiește pe Igor Dodon, deoarece are un comportament mult prea slugarnic și servil.