Când Germania, susținută de Iohannis, călca pe Trei Mări, la Washington polonezii luau tortul de securitate și de energie
Al treilea summit al Inițiativei celor Trei Mări s-a ținut la București, sub egida președintelui Klaus Iohannis. Dar în urma discuțiilor de aici, nu s-a tras nicio concluzie concretă, ci doar declarații de bune intenții. Analiștii au comentat o intruziune a Germaniei în proiect, deși nu este clar dacă toate statele partenere au fost de acord. Declarația ministrului de externe al Germaniei Heiko Mass privind interesul spre axa Baltică-Marea Neagră arată că Berlinul ar reinterpreta politica față de țările uitate o vreme.
Adevăr sau fals?
Nu, adevăratele decizii ale Inițiativei celor Trei Mări, sau Trimarium, s-au luat la câteva mii de kilometri distanță, la Casa Albă, unde s-au întâlnit Andrzej Duda, președintele Poloniei și co-fondator al grupului, și Donald Trump, “părintele spiritual” al acestui proiect. Dacă președintele Iohannis a mers pe mână unui Jean-Claude Juncker care va ieși la pensie la anul și pe cea a Germaniei din ce în ce mai aliniate Rusiei, președintele Duda a jucat cartea Trump. Presa de peste ocean folosește un joc de cuvinte voit, “trump card,” termen care s-ar putea traduce în română drept armă secretă.
Informațiile scurse din Biroul Oval, înaintea discuțiilor bilaterale cu Andrzej Duda, arată că Donald Trump a fost de acord cu temele care urmau să fie supuse dezbaterilor majore la București: energie și securitate. Acestea au fost practic primele subiecte atinse de președintele american și au fost împachetate într-un singur: Germania.
„Vom vorbi despre gazoductul către Germania. Germania plătește miliarde și miliarde de dolari către Rusia, ceea ce nu cred că este potrivit. Niciodată nu am crezut că este potrivit. Cred că este ridicol. Și cu siguranță este un lucru foarte rău pentru poporul Germaniei. Spun asta tare și clar,” a zis președintele american, potrivit presei de peste ocean.
Donald Trump a fost întrebat dacă se teme de vreo relație ostilă a Rusiei din cauza apropierii de Polonia, la care liderul de la Casa Albă a răspuns: “Iubesc prietenia noastră cu Polonia. Iubesc prietenia noastră cu Polonia”.
“Energia” transatlantică
Energia a fost unul dintre subiectele principale și în conferința de presă comună ținută de Donald Trump și Andrzej Duda. Cei doi președinți au fost categorici: Nicio țară nu trebuie să fie dependentă de un furnizor anume și că gazoductul Nord Stream 2 va lega și mai mult Europa de Rusia.
“Statele Unite și Polonia și-au asumat pe deplin obiectivul diversității energetice în Europa. Nicio țară nu ar trebui să fie dependentă de un singur furnizor extern de energie. Polonia a lucrat din greu să-și crească independența energetică. Construiește un nou gazoduct cu Norvegia, a construit un terminal de import de gaze naturale lichefiate. SUA și Polonia vor lansa un schimb diplomatic la nivel înalt cu privire la independență energetică. Noi suntem cel mai mare producător de energie din lume” – a spus Donald Trump.
“Fără îndoială, cea mai mare amenințare de acum este gazoductul Nord Stream II. Din păcate, construcția a început atât din partea germană, cât și din partea rusească. Această investiție amenință stabilitatea energetică în Europa. Fără nicio îndoială, amenință securitatea energetică poloneză. Există amenințarea unei dominații energetice rusești, mai ales când Rusia vorbește de mai multe gazoducte – Nord Stream III și IV. Amenințarea unei dominații rusești absolute în Europa, din punct de vedere al livrărilor de gaze.” – a afirmat Andrzej Duda.
Nord Stream II a fost inclus chiar și în declarația finală a întâlnirii dintre cei doi președinți.
Dar ce a zis Iohannis de relațiile germano-ruse? Nimic. În schimb, a lăudat Germania, pe care aliații României o acuză destabilizarea Europei. “Începând cu summitul de la București avem un alt stat partener al inițiativei – Germania. Sunt convins că implicarea Germaniei va crește capacitatea Inițiativei de a atinge obiectivul comun de creștere al interconectivității și dezvoltării economice în regiune,” a declarat președintele român.
Securitate
De departe cea mai importantă noutate din domeniul securității este faptul că Statele Unite iau în considerare la modul serios construirea unei baze militare americane permanente pe teritoriul Poloniei, o veche dorință a Varșoviei.
Andrzej Duda a reușit să-l atingă pe Donald Trump în punctele lui sensibile, adică orgoliu și portofel. Liderul polonez a spus că țara sa este dispusă să aloce două miliarde de dolari pentru construcția bazei și să-i dea numele “Fort Trump”. Oricine știe cât de mult îi plac lui Donald Trump clădirile cu numele său pe ele.
Președintele Poloniei a spus că Statele Unite și comunitatea internațională se vor confrunta cu siguranță de criticile Moscovei, deoarece, susțin oficialii polonezi, Rusia se comportă agresiv cu statul polonez, de un deceniu și fără o prezență militară permanentă a SUA în Polonia. Andrzej Duda a spus că nu va izbucni niciun război cât timp va fi o prezență militară puternică în partea Europei unde există o amenințare.
“A apăra țări care nu se pot apără singure și pe poporul lor este o chestiune. Ar trebui să le ajutăm și să nu ne așteptăm la nimic în schimb. Dar când apărăm țări imens de bogate care nu cotizează pentru apărare, înseamnă că cineva profită de noi” – a spus Donald Trump.
Inițiativa celor Trei Mări
Andrzej Duda a lăudat Inițiativa celor Trei Mări și a vorbit despre parteneriatul cu SUA în acest proiect.
“Toți liderii care au ținut discursuri au vorbit foarte clar despre dorința și nevoia unei cooperări cu SUA, cu privire la construirea de infrastructură nouă, drumuri, căi ferate, infrastructură pentru transportul de gaze și electricitate în Europa Centrală pe axa nord-sud. Mă refer aici la zona dintre statele baltice, Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, Bulgaria și România, până la Marea Neagră, apoi prin Croația și Slovenia la Adriatică. Acesta este spațiul în care vrem să cooperăm. Acesta este spațiul în care vrem să ne dezvoltăm. Cooperarea noastră cu Statele Unite are o importanță crucială.” – a transmis președintele polonez la Casa Albă. Curios, nimic despre UE și Germania. Oare de ce?
La rândul său, Donald Trump a salutat eforturile țările din Trimarium să intre și mai mult pe piața internațională de energie și să reducă barierele comerciale din calea comerțului cu energie. Liderul american a spus că din cauza acestor bariere, independența energetică nu poate fi întărită ușor.
Inițiativa Celor Trei Mări apare și în declarația finală, la capitolul legat de afaceri. Acest proiect face parte din eforturile SUA de a crea un comerț liber, corect și reciproc avantajos de ambele părți ale Atlanticului. Acesta este la fel de important pentru relațiile transatlantice ca și apărarea și securitatea, scrie în documentul semnat de Donald Trump și Andrzej Duda.
Germania se urcă în tren în mers, fiind ajutată de Klaus Iohannis
În cadrul discursului său de la București, ministrul german de Externe, Heiko Mass, a numit diferite motive pentru care Germania merită să intre în jocul pe care nu l-a băgat în seamă la primele două reuniuni. Germnaia nu vrea să piardă “New Europe.” Prin vocea diplomatului de la Berlin consideră Inițiativa celor Trei Mări un forum pe care Germania vrea să-l utilizeze pentru a colabora cu vecinii din est pe probleme ”politice, dar și de infrastructură și energie,” comentează Deutche Welle.
Punct critic – Nord Stream 2
Interesul german subit, mai ales în ceea ce privește infrastructura și energia, față de Inițiativa celor Trei Mări, ar putea fi definit ca o ”intrare în cușca cu lei” statul lui Merkel. Mulți dintre reprezentanții Europei de Est văd cu ochi critici mai ales proiectul Nord Stream 2. Berlinul nu acordă suficiente garanții de securitate. Dar declarațiile lui Mass, potrivit cărora invită firmele germane să participe la investițiile din cele 12 state, de pe coridorul Marea Baltică – Maree Egee și Marea Neagră, arată că politica germană se revizuiește din mers în această zonă cam uitată.
Plecarea lui Heiko Mass de la București direct în Macedonia și Albania, demonstrează că Germania nu vrea să piardă trenul spre Balcani.
Concluzie
În timp ce la București Germania își făcea “numărul,” Duda era la Washington, semn că Varșovia joacă piesa cu piesele grele.
Care este secretul unei relații atât de bune între Polonia și SUA?
L-a spus chiar Andrzej Duda: “Președintele Trump spune “Întâi, America” iar eu spun “Întâi, Polonia”. De aceea ne înțelegem atât de bine. În chestiunile importante, trebuie să ajungi la un acord astfel încât ambele țări câștigă cât mai mult și pierd cât mai puțin”. La București cine spune “Întâi România”?