Viorica Dăncila, mesaj de pace în Parlamentul European. Frans Timmermans nu renunță la război

Valentin Borcea ACTUALITATE

Premierul României, Viorica Dăncilă, a fost invitat în Parlamentul European la o dezbatere despre statul de drept în România. Discuțiile au fost cerute de copreședintele grupului Verzilor, parlamentara stângistă Ska Keller din Germania, o cunoscută activistă anticorupție.  În fața foștilor colegi eurodeputați, șefa Guvernului de la București a avut un mesaj împăciuitor, pro-european, dar și ferm în modul în care a prezentat problemele cu care se confruntă România, așa cum le vede actuala coaliție.

„Nu am venit să dau socoteală!”

“Spun de la început că nu am venit să dau socoteală. Am venit pentru că vă prețuiesc și vă respect. Cer însă aceeași prețuire și același respect pentru poporul român pe care îl reprezint.
Încep cu o întrebare esențială: Pentru cine vrem să construim un sistem de justiție viabil în România?

Pentru MCV?

Pentru instituții?

Pentru magistrați?

Pentru politicieni?

Evident că nu!


Trebuie să facem o justiție corectă pentru cetățeni! Ei sunt beneficiarii măsurilor din Parlamentul European sau din parlamentele naționale! De la cetățeni trebuie să înceapă orice discuție! Justiția trebuie să fie garanția că legile și drepturile cetățenești sunt respectate, iar cine le încalcă va fi sancționat!
” – a transmis Viorica Dăncilă.

Din MCV lipsesc abuzurile noii securităţi

Premierul României a afirmat că rapoartele MCV de până acum au avut părți bune, dar și lacune grave. În acest context, i-a îndemnat pe cei care le-au redactat să-și verifice mai bine sursele, deoarece lipsesc abuzuri grave, care au avut loc pe teritoriul UE.

“Nu am văzut nimic despre încălcările drepturilor omului, despre protocoalele secrete dintre serviciile de informații și instituțiile din justiție.
În baza acestor protocoale, milioane de români s-au aflat sub monitorizarea serviciilor secrete, în numele luptei anticorupție.
Există decizii judecătorești care arată cum s-au falsificat probe, cum s-au modificat transcrierile unor interceptări pentru a crea vinovății sau cum erau șantajați martorii pentru a depune mărturii mincinoase.
Nimic despre aceste lucruri în rapoartele MCV. Asta înseamnă că acest mecanism și-a ratat menirea pentru care a fost creat”
– a mai spus șefa executivului român de la tribuna Parlamentului European.

Dăncilă le-a spus eurocraţilor că au înţeles pe dos legile justiţiei

Cât despre legile justiției, principalele ținte ale criticilor venite de la eurocrații de la Bruxelles, Viorica Dăncilă le-a transmis foștilor colegi din PE că au fost înțelese fix pe dos.

“Noile legi ale justiției le redau judecătorilor independența. Niciun decident politic nu mai intervine în numirea și revocarea judecătorilor. Independența e totală, nicidecum restrânsă. Și vă asigur că avem bună-credință și vom ține cont de recomandările Comisiei de la Veneția.


Există totuși și o parte bună a acestei întâlniri.

Astăzi v-am informat pe toți, oficial, despre abuzurile din România.

De acum, nu se mai pot ignora aceste lucruri” – a afirmat prim-ministrul români.

În încheiere, Viorica Dăncilă a transmis un mesaj pro-european:  “Vrem să vă fim parteneri, dar vrem să vă fim parteneri egali. Nimeni, niciodată nu va putea întoarce România din parcursul sau european.”

Vicepreședintele grupului social-democraților din PE, la care este afiliat și PSD, Joseph Weidenholzer, a menționat că trebuie să se afle mai multe despre rolul serviciilor de informații în România, după problemele sesizate de premierul Viorica Dăncilă. Dar Frans Timmermans, vicepreședintele Comisiei Europene și comisarul pentru statul de drept, a dat de înțeles că instituția pe care o reprezintă nu va schimba placa de până acum.

„Permiteţi-mi să fiu foarte clar. Miza este de uriaşă importanţă pentru viitorul UE şi pentru viitorul României. Dacă Comisia va trebui să fie brutală în evaluarea ei, atunci va fi, dacă trebuie să folosim alte instrumente aflate la dispoziţia noastră, le vom folosi. Asta nu este o ameninţare, este vorba despre a menţiona care este rolul nostru în calitate de gardian al tratatelor şi trebuie să ne luăm acest rol foarte în serios” – a transmis politicianul olandez, citat de Agerpres.

 

Loading...
loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also
Vladimir Putin: Serghei Skripal este un trădător nemernic
Serghei Skripal, spionul rus otrăvit în Marea Britanie cu un puternic agent neurotoxic, produs în ...