Simona Halep și-a luat un antrenor, după înfrângerea în fața Serenei Williams

Valentin Borcea Principal SPORT

Vestea că belgianul Thierry Van Cleemput este noul antrenor al Simonei Halep a fost confirmată oficial în aceeași zi în care românca a fost eliminată de la Australian Open, primul turnul de Grand Slam al anului. Sportiva, numărul 1 mondial WTA, a rămas fără antrenor în noiembrie 2018, după ce australianul Darren Cahill a decis că ia o pauză ca să petreacă mai mult timp cu familia.

Thierry Van Cleemput va fi întâi într-o perioadă de probă cu Simona Halep, iar primul turneu la care vor colabora cei doi va fi cel de la Doha, de luna viitoare. Van Cleemput a oferit detalii despre cum s-a ajuns în această situaţie. Şi-a încheiat recent colaborarea cu David Goffin şi a fost surprins la încălzirea, de dinaintea partidei cu Serena Williams, alături de Simona Halep. La scurt timp, după terminarea meciului, jurnaliştii prezenţi la Melbourne au anunţat că Halep şi Van Cleemput vor începe o colaborare de probă, pe durata turneelor de la Doha (11-18 februarie) şi Dubai (18-25 februarie).

Încheierea colaborării cu David Goffin

Totul a fost confirmat de către antrenorul belgian: „După ce a pierdut David (Goffin) sâmbătă seară, el (Darren Cahill) m-a întrebat dacă mă interesează să dau o mâna de ajutor. Am zis de ce nu? Mă înţeleg foarte bine cu Simona şi cu Darren. Colaborarea lor s-a încheiat, iar eu şi David am pus stop. Le-am spus că lumea va începe să vorbească, dar au zis că nu e nimic grav şi că ar fi drăguţ dacă aş putea veni. Aşa că am făcut asta. Cred că voi încerca să lucrez cu Simona, să vedem dacă eu mă simt bine, dacă ea se simte bine. Mă duc până acasă, voi merge fără dubii la Bucureşti, apoi la Doha sau la Dubai. Şi, după toate astea, voi lua o decizie finală. Momentan nu e vorba de o colaborare oficială. “

În ce condiţii poate pierde Simona Halep locul 1 WTA?

Simona Halep a pierdut în trei sute împotriva Serenei Williams, în optimile Australian Open, primul mare turneu al anului. Tenismena din româncă rămâne numărul 1 mondial în ciuda acestei înfrângeri și eliminări din competiția de la Melbourne, doar dacă nu alte jucătoare nu reuşesc performanţe notabile. Cele două sportive au jucat de 10 ori împreună, iar americanca s-a impus în 9 dintre partide. Singura victorie a Simonei Halep a fost la Mastersul de la Indian Wells, chiar în finală.

 

Loading...
loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also
Românii pot cere, începând de astăzi, rezidență post-Brexit în UK
Odată cu ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, toți cetățenii europeni aflați în Marea Britanie ...