Viorica Dăncilă acuză UE că folosește de standarde duble

Valentin Borcea ACTUALITATE INTERNATIONAL POLITIC Uncategorized

Viorica Dăncilă: România nu are voie să facă ce fac și alte țări

Viorica Dăncilă a dat un interviu pentru portalul Politico în care a acuzat Uniunea Europeană că folosește standarde duble atunci când ne judecă România. Premierul României a spus că pentru aceleași fapte, țările din vest sunt tratate cu indulgență, în timp ce statele din est sunt blamate și puse la colț. Șefa guvernului de la București a dat și exemple,unul dintre ele fiind protestele din Franța:

„Am văzut ce s-a întâmplat cu Vestele Galbene în Franța. Nimeni nu a avut nicio reacție. Este un standard dublu. Nu am văzut pe nimeni că vină în Parlamentului European și să spună că vrea o rezoluție în cazul Franței.”

MCV și lipsa reacției după violențele din Franța, dovezi ale standardului dublu

Alt exemplu de standard dublu folosit de UE este existența continuă a raportului MCV pentru România și Bulgaria. Viorica Dăncilă a afirmat că aceleași probleme pentru care cele două țări sunt monitorizate există și în Vest.

„Se spune că mecanismul este menit să ajute România și Bulgaria. Vorbește despre corupție. Am văzut fapte uriașe de corupție în Olanda, am văzut în Franța, am văzut în Germania. Nimeni nu a cerut introducerea unui astfel de mecanism.”

Viorica Dăncilă: Sunt o pro-europeană convinsă

Premierul România a spus în interviu că este o pro-europeană convinsă și că urmează să discute cu liderii europeni în următoarele zile ca să-i reasigure în legătura cu democrația și statul de drept din România. Viorica Dăncilă urmează să se întâlnească joi cu președintele Consiliului European, Donald Tusk.

„Ca să rezolvi anumite probleme, nu cred că trebuie să pui pe cineva la colț și să-i arăți cu degetul. Ceilalți trebuie să vină să te ajute ca să rezolvi problemele” – Viorica Dăncilă.

Compararea României cu Ungaria și Polonia nu este realistă

Șefa executivului de la București a respins orice comparație între situația din România și cele din Polonia și Ungaria. Pentru aceste două țări s-a activat „soluția nucleară” a UE, în timp ce în cazul României nu e vorba de așa ceva. Viorica Dăncilă a spus că Guy Verhofstadt a făcut în repetate rânduri această comparație în ultima vreme, deoarece este deja în campanie electorală:

„Dacă el crede că trebuie să conducă o campanie electorală în detrimentul României și să acuze România, eu cred că nu este un mod constructiv de lucru.”

Rejudecarea cazurilor instrumentate de completurile de 5 judecători alese ilegal va oferi oamenilor șansa la un proces echitabil, a spus Viorica Dăncilă, nu va ajuta politicienii corupți cum susțin criticii acestei măsuri.

Rejudecarea dosarelor înseamnă șansa la un proces echitabil

Autorul interviului este Anca Gurzu, o jurnalistă româno-canadiană specializată în energie, potrivit biografiei ei de pe site-ul Politico. Înainte să vină la portalul european, a lucrat pentru Europolitics, unde timp de doi ani a scris despre politici energetice europene. Anterior mutării la Bruxelles în 2013, Anca Gurzu a scris despre politica externă canadiană, despre negocierile comerciale UE-Canada, dar și despre imigrație și refugiați.

Loading...
loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also
L.C. Koveși ar trebui să-i fie recunoscătoare lui Tudorel Toader
Demitarea din fruntea DNA poate fi cel mai mare pas al carierei Laurei Codruța Koveși. ...