RULETA RUSEASCĂ / OMV nu mai investeşte în Platforma Neptun Deep din Marea Neagră
Mediul legislativ actual din România nu oferă premisele necesare pentru o decizie de investiţie în Marea Neagră, în contextul în care, în ultimele luni, s-a observat o serie de iniţiative fiscale şi de reglementare discutate şi/sau implementate, fapt ce sporeşte volatilitatea legislativă şi influenţează întreg mediul de afaceri, afirmă reprezentanţii OMV Petrom, într-un comunicat. Asta în condiţiile în care guvernul român a prelungit cu încă zece ani licenţa de explorare şi de exploatare de pe platforma marină.
Petromul, cea mai mare companie petrolieră din România, din a cărui profit, OMV-ul duce acasă 51% pentru bătrânii acţionari, a raportat un profit net de 4,078 miliarde de lei în anul 2018, cu 64% mai mare decât cel din 2017, de 2,489 miliarde de lei. OMV a strâns numai de la PETROM aproape jumătate de miliard de euro, fără să se ţină de promisiunea făcută atunci când i s-a dăruit pe tavă, în schimbul aderării la UE, bijuteria coroanei, cum avea să o denumească fostul premier Radu Vasile.
Conform datelor comunicate anterior de OMV, în 2018, profitul net atribuibil acţionarilor s-a dublat până la 1,438 miliarde euro, iar profitul pe acţiune a urcat de la 1,33 de euro la 4,40 de euro. Cifra de afaceri a crescut cu 13%, până la 22,93 miliarde euro, iar profitul operaţional a crescut cu 23%, la 3,646 miliarde euro.
Se impune rezilierea contractului OMV-Petrom!
“Cu siguranţă, avem un motiv foarte bun să deschidem o sticlă de şampanie după rezultatele din 2018. Acesta a fost un an record pentru OMV, pentru că am redus în mod substanţial costurile, am avut o producţie record şi am anunţat că vom înregistra o nouă majorare a producţiei în 2019. În consecinţă, există motive pentru care OMV va înregistra performanţe foarte bune şi în 2019”, a spus Rainer Seele.
Totodată, CEO-ul austriac a anunţat că grupul său e pregătit să continue investiţiile în North Stream ll, gazoduct care va transporta pe sub Marea Nordului gazul rusesc în inima Europei, graţie Angelei Merkel.