Au băgat WIKILEAKS în dubă! Julian Assange, arestat după 7 ani de azil în Ambasada Ecuadorului din Londra!
Julian Assange, fondatul Wikileaks, site-ul care a dezvăluit secretele murdare ale liderilor lumii a fost arestat. El a petrecut ultimii șapte ani în exil în ambasada Ecuadorului din Londra. Statul latino-american îi acordase azil, dar schimbările de pe scena politică au pecetluit soarta jurnalistului australian. Noul președinte al Ecuadorului, Lenin Moreno, a întors decizia precedesorului său, stângistul Rafael Correa. Noul lider la Quito a întors spatele socialistilor latino-americani, aliații lui Correa, și a repornit relațiile cu Statele Unite.
În ultimele luni, Lenin Moreno l-a criticat intens pe Julian Assange, pe care l-a acuzat că și-a încălcat condițiile șederii în ambasada din Londra. Președintele ecuadorian a spus despre fondatorul Wikileaks că lăsa numai mizerie în urma lui și că nu era în stare să facă ordine și curățenie. Asta pe lângă stresul la care îi supunea pe diplomații care lucrau în clădire. Julian Assange nu putea ieși din ambasadă, deoarece ar fi săltat imediat de poliția britanică.
Fondatul Wikileaks, arestat după șapte ani în Ambasada Ecuadorului
În dimineața zilei de 11 aprilie, ambasadorul Ecuadorului a invitat forțele de ordine în misiunea diplomatică, astfel încât să-l aresteze pe fondatorul Wikileaks. Jurnalistul de 47 de ani a fost luat pe sus de oamenii legii și urcat într-o dubă de poliție. Doar postul rusesc Russia Today (Ruptly) era la fața locului.
„Julian Assange, 47, a fost astăzi, joi, 11 aprilie, arestat de către ofițeri de la Serviciul Metropolitan de Poliție în ambasada Ecuadorului, în baza unui mandat emis de Curtea Magistraților din Westminster pe 29 iunie 2012, pentru că nu a venit la tribunal.
El a fost dus în detenție într-o secție de poliție din centrul Londrei unde va rămâne până când va fi prezentat în fața Curții Magistraților din Westminster cât mai repede posibil.
Serviciul Metropolitan de Poliție avea datoria să pună în aplicare mandatul și a fost invitat în ambasadă de către ambasador, după ce autoritățile din Ecuador au retras azilul.” a spus poliția londoneză într-un comunicat.
Wikileaks a dezvăluit secretele murdare ale liderilor lumii
Julian Assange a primi azil politic în 2012 și de atunci a locuit în Ambasada Ecuadorului din capitala Marii Britanii. În 2012, Assange fusese eliberat pe cauțiune de autoritățile suedeze, fiind acuzat de abuz sexual. Aceste acuzații au fost retrase între timp.
La acel timp, Assange susținea că dacă va fi extrădat în Suedia ar putea fi arestat de autoritățile din SUA pentru acuzații legate de scandalul Wikileaks. Julian Assange, naturalizat ecuadorian în 2017, a declarat că se teme că va fi arestat pentru a fi extrădat în SUA pentru publicarea în 2010 de către site-ul său a mii de documente confidenţiale ale Departamentului de Stat şi ale Pentagonului, care au fost preluate de mass-media din lumea întreagă.