PSD – marea lepădare de trecut. DEVINE ANTICOMUNIST?

Marius Ghilezan OPINIE

Până astăzi, PSD era perceput drept un partid fost comunist. Prin trimiterea la Cotroceni, la aşa-zisele consultări pentru formularea întrebărilor de la REFERENDUM, formaţiunea condusă de LIVIU DRAGNEA rămâne singurul partid anti-comunist şi anti-securist din România. Un partid de anvergură. Sigur că lui i s-a mai alăturat şi PNŢCD, dar fără resurse şi fără reţea.

În condiţiile în care PNL-Orban s-a predat la cheie sistemului securist, elogiindu-l pe AUGUSTIN LAZĂR, fost torţionar la AIUD, PSD răstoarnă cu 180 de grade imaginea de partid roşu.

Marea revoluţie din aprilie 2019

Dacă promovează şi legea prin care indemnizaţiile foştilor deţinuţi politici să fie măcar egale cu ale tartorilor lor din închisori, PSD câştigă de partea sa aproape o sută de mii de alegători, dacă punem la socoteală deţinuţii care mai sunt în viaţă şi urmaşii lor, cărora, la fel, ar trebui să li se facă minime reparaţii pentru anii de lipsuri şi de privaţiuni din cauza „apartenenţei nesănătoase.”

Portretul robot al votantului PNL a coborât, în ultimul studiu, de la intelectuali la oameni cu studii medii, semn că foştii anticomunişti, cei cu şcoli şi facultăţi – nu se mai regăsesc în partidul preluat la cheie de profitorii regimului Băsescu. Am intrat în PNL în 1990 pentru că era împotriva sistemului. Dar citeam zilnic „DREPTATEA” doar pentru că avea pe frontispiciu: „organ de luptă contra comunismului.”

Loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also
Iohannis și-a „făcut timp” să asculte DEŢINUŢII POLITIC, dar nu zice că l-ar revoca pe Lazăr
Pus într-o situație pe care nu și-dorea de prezența celor doi deținuți politici de la ...