PNL-USR, cu stângu-n dreptul prin Senat
Senatorii au respins, luni, moțiunea PNL-USR prin care opozitia cere demisia ministrului Finanțelor. Moţiunea simplă „Eugen Teodorovici, românii îţi cer să demisionezi!” fusese semnată de 38 de senatori ai celor două partide.
Citește și: Ca să fie bine, să nu fie rău: demisionarul Nicușor Dan s-a reînscris în USR și va redemisiona
Rezultatul votului e unul demn de făcut bancuri: PNL-USR nu au reușit să atragă de partea lor senatori de la putere, ci au bifat „performanța” de a nu aduna nici măcar voturile tuturor senatorilor care au semnat motiunea. S-au înregistrat 27 de voturi pentru, 70 contra si 9 abtineri. În glumă, PSD-iștii le-au spus celor din opoziție că se bucură că Teodorovici i-a convins pe 11 senatori PNL-USR că e bine să rămână în funcție. Votul a fost secret.