Ungaria a mobilizat GĂRZILE CIVILE pe granița cu ROMÂNIA

Valentin Borcea ACTUALITATE INTERNATIONAL POLITIC
Transmite:

Membrii gărzii civile vor ajuta poliţiştii şi vor patrula alături de ei în scopul apărării graniţei Ungariei cu România. Aceste unități mixte se vor regăsi pe secție de frontieră dintre Kiszombor şi Nagylak, sau între Cenad și Nădlac pe partea românească. Informația a venit de la un oficial local, citat de ediția în limba română a Hirado.hu.

Misiunea va fi până la 15 iunie și vor participa 13 asociaţii de gardă civilă.

Loading...

Gărzile civile, pe granița cu România

Gardienii voluntari vor patrula, alături de poliţişti, în maşini ale poliţiei, între orele 18 şi 6 dimineaţa. Patrulele vor activa în zona de frontieră dintre Kiszombor, Tiszasziget şi Makó, în zona punctelor de trecere a frontierei, precum şi pe malul Mureşului, respectiv în toate teritoriile în care sunt semnalate activităţi de frontieră deosebite, precum şi acolo unde se impune reacţia imediată a poliţiei.

Armata, pe granița cu Serbia

Începând de sâmbătă şi angajaţii Armatei Ungare participă din nou la activităţile de apărare a graniţei. În decurs de trei luni, două sute de soldaţi vor fi angrenaţi, pe schimburi, în apărarea frontierei. În total, o mie de militari îndeplinesc sarcini de susţinere la graniţa ungaro-sârbă, sub coordonarea poliţiei.

Cel mai probabil, mobilizarea de forțe vine pe fondul sporirii numărului de imigranți prinși la granița de vest a României.

Ce sunt gărzile civile?

În Ungaria, gărzile civile sau Polgárőrség, sunt unități formate din civili voluntari în uniformă, dar neînarmați. Nu au puteri mai mari decât cetățenii obișnuiți. Sunt o forță auxiliară de poliție, care patrulează în comunități și care asistă polițiștii obișnuiți. Prezența unor oameni în uniformă s-a dovedit că previne actele de vandalism sau alte infracțiuni minore. În prezent, peste 80.000 de oameni fac parte din Polgárőrség

Loading...
loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also
Incredibila poveste creată pe loc de Papa Francisc la Iași
Papa Francisc și-a întrerupt discursul pe care l-a rostit la Iași, în fața a peste ...