Imigrant român, ales primarul unui oraș din Germania

Valentin Borcea ACTUALITATE INTERNATIONAL POLITIC
Transmite:

Octavian Ursu, un român de 51 de ani, a fost ales primarului orașului german în care stă din 1990. Este vorba de Görlitz, o localitate de 55.000 oameni, aflată în fosta Germanie de Est, fix pe granița cu Polonia.

Românul l-a bătut pe candidatul partidului naționalist și anti-imigrație Alternativa pentru Germania, Sebastian Wippel, în vârstă de 37 de ani, născut în Görlitz și comisar de poliție.

Octavian Ursu a luat 55,2% din voturi iar Sebastian Wippel a luat 44,8%, în turul doi al alegerilor. În turul întâi, candidatul naționalist fusese primul. Dar, ca să prevină victoria AfD, toate celelalte partide l-au susținut în a doua rundă pe român, care a candidat din partea CDU, partidul Angelei Merkel.

Potrivit Deutsche Welle, Octavian Ursu a făcut apel pentru un Görlitz cosmopolit și european. În paralel, și-a acuzat rivalul că vrea să izoleze orașul de restul lumii. Görlitz este supranumit și Hollywoodul Germaniei, deoarece străzile pitorești cu iz medieval au atras foarte mulți regizori. Industria germană a filmului, dar și unii actori de la Hollywood și-au anunțat susținerea pentru imigrantul român, deoarece se temeau că un primar naționalist AfD va speria casele de producție.

Görlitz ar fi fost primul oraș cu primar din partea Alternativa pentru Germania. Sebastian Wippel a spus că rezultatul este respectabil, având în vedere că toată lumea a fost împotriva lui. De asemenea, a afirmat că cei 45% care au votat pentru el cer o schimbare.

Loading...
loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also
Mandatul lui Klemm se apropie de final! Înlocuitorul lui se pregătește!
Adrian Zuckerman, avocatul de origine română propus de Donald Trump să fie ambasadorul SUA în ...