Statuia lui Iancu de Hunedoara, PLĂTITĂ DE UNGARIA, va fi dezvelită la Belgrad!

Valentin Borcea ACTUALITATE INEDIT INTERNATIONAL SOCIAL

Președintele Ungariei, Janos Ader, și omologul lui sârb, Alexander Vucici, vor dezveli pe 22 iulie o statuie dedicată lui Iancu de Hunedoara. Sculptura va fi amplasată pe malul Dunării, în cartierul Zemun. Monumentul este finanțat de Ungaria și ridicat la inițiativa diplomaților maghiari.

Această zonă a capitalei sârbe a fost parte a Imperiului Austro-Ungar până la finalul Primului Război Mondial. Statuia va fi la mică distanță de Turnul lui Iancu de Hunedoara, construit în 1896 ca să marcheze 1000 de ani de la venirea ungurilor în Panonia.

Potrivit agenției de presă de stat maghiare, MTI, „Prin inaugurarea statuii lui Iancu de Hunedoara, maghiarii şi sârbii aduc un omagiu celor care au apărat Cetatea Belgradului şi care şi-au sacrificat vieţile în lupta eroică din 1456 împotriva armatei Imperiului Otoman, comemorând în acelaşi timp triumful din 22 iulie (1456), moment care a atras atenţia întregii Europe, se arată în comunicat.”

Presa maghiară deplânge faptul că statuia lui Iancu de Hunedoara nu este amplasată chiar în cetatea Kamelegdan în centrul Belgradului, pe care a apărat-o de hoardele otomane. El a murit de ciumă în Zemun, la două săptămâni după luptă, în 1456

CE UITĂ UNGARIA?

Ungaria uită că Iancu de Hunedoara a fost unul dintre marii voievozi ROMÂNI! Papa Pius al II (1405 – 1464) a scris că Iancu de Hunedoara „nu a întărit atât de mult gloria ungurilor cât pe cea a românilor în rândul cărora s-a născut”. Iar autorul francez Philippe de Commynes l-a descris pe Iancu de Hunedoara, cu care a fost contemporan, precum „un domn galant, numit Cavalerul Alb al Valahiei, o persoană de mare onoare și prudență, care a guvernat Ungaria multă vreme și care a câștigat multe bătălii cu turcii”. De asemenea, tatăl lui Iancu, Voicu, a fost român, conform cronicilor vremii.

Iancu de Hunedoara este îngropat în Catedrala catolică din Alba Iulia. El a fost voievod al Transilvaniei (1441-1446) și regent al Ungariei (1446-1452). Fiul lui, Matei Corvin, este considerat unul dintre cel mai mari Regi pe care Ungaria i-a avut vreodată. De aici și reticența istoriografiei maghiare a vorbi despre originile românești ale familiei.

Loading...
loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also
8000 de supraviețuitori ROMÂNI ai Holocaustului vor primi despăgubiri de la Germania
8000 de cetățeni români, care locuiesc în Israel, au fost recunoscuți de Germania drept supraviețuitori ...