Ribbentrop-Molotov 2 | Președintele Germaniei: Nu se poate pace în Moldova fără Rusia

Valentin Borcea ACTUALITATE INTERNATIONAL POLITIC SOCIAL
Transmite:

La 80 de ani de la semnarea odiosului pact Ribbentrop-Molotov, prin care Germania și Rusia au rupt România în bucăți, se pare că Berlinul și Moscova au rămas cu gândul în ziua de 23 august 1939, când a fost iscălit documentul blestemat.

Președintele german, Frank-Walter Steinmeier susține că perspectivele reglementării politice durabile a conflictului transnistrean sunt imposibile fără restabilirea bunelor relații cu Federația Rusă. Declarația a fost făcută în cadrul unei convorbiri telefonice cu președintele Igor Dodon, a scris portalul moldovenesc Unimedia.md.

Președintele Germaniei vorbește de „poporul moldav”, asemeni lui Stalin

Șeful statului german a dat o apreciere pozitivă eforturilor de restabilire a bunelor relații a Republicii Moldova cu Federația Rusă, specificând faptul că „astfel de relații de bună vecinătate, deschise și transparente vor fi în beneficiul poporului moldav”, a notat aceeași sursă.

La finalul convorbirii, Frank-Walter Steinmeier l-a invitat pe Igor Dodon la Berlin.

Guvernarea Rusia-UE de la Chișinău șterge limba română

Alianța Kozak de la Chișinău, numită așa deoarece a fost făurită de Dmitri Kozak, autorul planului de federalizare al Republicii Moldova și trimis special al lui Putin între Prut și Nistru, are acum, oficial, și girul Germaniei. Stampila Rusiei a fost prima pusă pe certificatul de naștere al coaliției dintre socialiștii pro-ruși ai lui Dodon și autodeclarații pro-europeni ai Maiei Sandu și lui Andrei Năstase.

Frank-Walter Steinmeier, fost ministru social-democrat de Externe în guvernele conduse de Angela Merkel, ar trebui să fie conștient de faptul că „poporul moldav” există la fel de mult ca și „poporul est-german”.

Analist basarabean: Steinmeier este idiotul util al Moscovei, discipol al fostului cancelar Gerhard Schroder, actualmente director Gazprom

Jurnalistul Petru Bogatu consideră declarațiile lui Frank Walter Steinmeier cu privire la necesitatea unei apropieri față de Rusia pentru a rezolva conflictul transnistrean drept un semnal clar că președintele german joacă așa cum îi cântă Kremlinul.

Analistul politic îl numeşte pe Steinmeier un idiot util al Rusiei, care a menținut o relație bună cu Moscova chiar și în perioada când toată lumea o acuza pentru anexarea ilegală a Crimeei și implicarea în conflictul din Donbass.  Rădăcinile acestei simpatii ale liderului fără atribuții de la Berlin pentru ”Mama Rusie” provin încă de la mentorul său, Gerhard Schroeder, fost cancelar german și actual angajat al Gazpromului, mai scrie Bogatu. După ce acesta s-a retras din viața politică, Steinmeier a reprezentat vocea Moscovei la Berlin.

Bogatu mai scrie că acest om al rușilor care exercită funcția de președinte al Germaniei este, la fel ca și mentorul său Schroeder, un mercenar al lui Putin, a scris publika.md

 

 

Loading...
loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also
Extrema stângă germană reaprinde lupta de clasă! Dușman: Clasa I de la trenuri!
Lupta de clasă este principalul țel al stângii radicale. Dar un stângist german a atins ...