Nicuşor Halici, deputatul PSD de Vrancea, care a adus comunităţilor de munte 1 miliard de euro

Andrei Marcu ACTUALITATE ECONOMIC POLITIC

În vârstă de 43 de ani, deputatul de Vrancea, Nicușor Halici, are aproape 70 de iniţiative legislative, dintre care 30 au ajuns legi, fiind ales parlamentar în 2016. Printre acestea, cea mai importantă este Legea muntelui, prin care, într-un program de zece ani, statul român trebuie să aloce 1 miliard de euro dezvoltării comunităţilor montane.

Ca om născut la munte, a ştiut care sunt greutăţile muntenilor şi cu ce probleme se confruntă.

Citeşte şi: USR-PLUS forţează mâna liberalilor în Timiş

Este pentru prima dată în România când se alocă muntelui o abordare specială, printr-un program de 1 miliard de euro. Un concept de abordare a activităţii montane. Muntele este al nostru şi trebuie să-l abordăm într-un concept unitar“, spunea ministrul de atunci al agriculturii.

Investitorii sunt scutiţi de impozite 5 ani

Prin această lege statul este obligat să-i susţină pe tinerii antreprenori: specialiştii agricoli, medicii, profesorii care se stabilesc în zona montană şi se obligă să desfăşoare activitatea pe o perioadă de minimum 5 ani în zona montană. Aceştia vor primi o primă de instalare. “Pentru programul de încurajare a activităţilor din zona montană se alocă 1 miliard de euro pe o perioadă de 10 ani de la intrarea în vigoare a legii, se spunea  în anul intrării în vigoare a legii printr-un comunicat MADR.

Prin intermediul Legii muntelui, familiile tinere de agricultori de munte, care cresc animale în echivalent a 5 unităţi vită mare (UVM), sunt scutite de impozitul agricol şi de impozitul pe venitul realizat din agricultură timp de 5 ani de la înfiinţare.

Articol executat de SC Web Interactive Design SRL, la comanda PSD filiala Vrancea, Cod mandatar 11200020

Neînţelegerile dintre PNL şi USR pot duce la dizolvarea Consiliului Local Focşani

Loading...
loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also
Putin a susținut-o pe Maia Sandu / Liderii români alunecă pe coaja de banană
  Toți liderii români o felicită pe preferata Moscovei la președinția Republicii Moldova. Ce papagali…Aș ...