Kaczynski: Vom face o Polonie prosperă ca Vestul, dar ne vom păstra identitatea

Valentin Borcea INTERNATIONAL Principal

Jaroslaw Kaczynski, președintele partidului de guvernământ PiS (Lege și Justiție) din Polonia și liderul de facto al țării, promite că statul va fi la fel de prosper ca vecinii din Vest, dar că nu își va pierde identitatea creștină. Declarația a fost făcută în timpul unui miting electoral, înainte de alegerile locale de peste două săptămâni.

Polonia ca Bavaria?

“Avem un mare obiectiv. Obiectivul nostru măreț este să facem Polonia, patria noastră, egală cu vecinii din vest din punct de vedere al dezvoltării economice, a calității vieții, dar să ne păstrăm identitatea, valorile, credința și libertatea. Nu vom construi un Dubai, dar nu ar fi posibil să facem Polonia ca Bavaria?” – le-a spus fostul premier susținătorilor partidului său. La întrunirea electorală a participat și premierul Mateusz Morawiecki.

Ţară dezvoltată, potrivit indicativului FTSE Russel

Visul lui Jaroslaw Kaczynski nu este chiar atât de îndepărtat. La finalul lunii septembrie, Polonia a devenit prima țară din fostul bloc estic care este catalogată drept “economie dezvoltată,” potrivit indexului FTSE Russel. Astfel Polonia a devenit a 25-a țară pe lista care mai include SUA, Marea Britanie și Japonia.

Pe lista neagră a UE din cauza schimbărilor din justiţie

Chiar așa, Polonia este pe “lista neagră” a Uniunii Europene, din cauza schimbărilor în sistemul de justiție despre care liderii la Bruxelles cred că amenință statul de drept. Polonia este prima țară din Uniunea Europeană pentru care s-a activat Articolul 7 din Tratatul UE, menit să sancționeze statele-membre pentru încălcări grave ale valorilor fundamentale ale blocului comunitar. În cazul polonez, valoarea de bază despre care oficialii europeni spun că este încălcată „domnia legii, prin schimbările făcute la legile justiției. Premierul Poloniei, Mateusz Morawiecki, a declarat public în vară, că fiecare stat din Uniunea Europeană are dreptul să-și adapteze sistemul judiciar la propriile tradiții.

Andrzej Duda: „Vrem ca polonezii să trăiască la fel de bine ca în Europa de Vest”

Luna trecută, președintele Poloniei, Andrzej Duda, a transmis ce părere are țara pe care o conduce despre moraliștii de la Bruxelles:

“Polonezii au tot dreptul să aibă așteptări de la Europa, mai ales acea parte a Europei care ne-a abandonat rușilor în 1945. Polonezii au dreptul să se conducă singuri, să decidă singuri cum va arăta Polonia și să decidă cum vor fi reparate instituțiile din Polonia, erodate de timp de afectate de vechiul sistem. Trebuie să fie schimbate, deoarece Polonia trebuie să fie modernă. Vrem ca polonezii să trăiască acasă la fel de bine ca în Europa de Vest, deoarece polonezii merită asta. Istoria noastră, lupta noastră pentru independență, pentru libertate, pentru apărarea Europei chiar și de atacurile sovietice din 1920, ne face să merităm, fără nicio îndoială, un nivel de trai decent.” – a scris NEWSTANDARD.RO

Loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

sexyvideoshd.net
bokep-indo.me cam brunette in stockings.

Check Also
Fizician de top de la CERN, acuzat de sexism și suspendat. Bărbatul acuză ideologia de gen
Profesorul Alessandro Strumia a fost suspendat din funcția pe care o are la institutul de ...