De ce IERUSALIM este un subiect foarte sensibil pentru Iordania?

Valentin Borcea ACTUALITATE ANALIZE INTERNATIONAL

Regele Iordaniei, supus la presiuni interne și externe din cauza Ierusalimului

Pe 18 martie, au fost discuții aprinse în Parlamentul Iordaniei, provocate tocmai din cauza relației cu Israel. Parlamentarii au respins orice formă de normalizare a relațiilor cu țara vecină, au reiterat faptul că Ierusalim este capitala Palestinei și au respins mutarea de ambasada de la Tel Aviv în Orașul Sfânt. Premierul și ministrul de Externe au spus în cadrul acelei ședințe că Ierusalimul este o problemă națională și că Regele Abdullah al II-lea.

La începutul lunii, monarhul hașemit a fost la Washington, unde s-a întâlnit cu vicepreședintele Mike Pence, secretarul de Stat Mike Pompeo și doi consilieri de la Casa Albă, Jason Greenblatt și Jared Kushner. Acesta din urmă a fost mandatat de socrul său, Donald Trump, să se ocupe de procesul de pace din Orientul Mijlociu și să formeze un plan care va fi prezentat public în următoarele luni. Nici americanii și nici iordanienii nu au dat detalii despre întâlniri, dincolo de faptul că au avut loc discuții despre situația din Orientul Mijlociu și despre cooperarea Washington – Amman.

Regele Iordaniei invocă presiuni pentru recunoașterea Ierusalimului drept capitala Israelului

La toate aceste tensiuni interne și externe pentru Iordania, se adaugă și ciocnirile frecvente între poliția israeliană și palestinieni în jurul locurilor sfinte musulmane din Ierusalim. Autoritățile israeliene au limitat temporar accesul la Domul Stâncii, sau Moscheea Al-Aqsa, ceea ce provocat ample proteste violente. Regele Iordaniei, în calitate de Custode al locurilor sfinte, este în plin scandal cu Israelul din cauza modului în care sunt tratați palestinienii.

Anunțul Vioricăi Dăncilă a venit într-un loc foarte bun sau foarte proste, depinde de perspectivă. AIPAC, America-Israel Political Action Committee, este cel mai puternic grup de lobby pro-israelian din SUA și probabil din lume. La AIPAC iau cuvântul lideri de top din ambele state. Dacă vrei să transmiți un mesaj pro-Israel care să rezoneze imediat, aici e locul. În schimb, pentru un anunț ce poate fi privit drept anti-arab, nici că se poate găsi un loc mai puțin potrivit.

Viorica Dăncilă: Vom muta ambasada României la Ierusalim, capitala Israelului!

Potrivit legislației internaționale, Ierusalimul de Est, acolo unde palestinienii vor să fie capitala potențialului lor stat, este teritoriu ocupat de Israel în timpul Războiului de Șase Zile din 1967. Potrivit unor rezoluții ONU, statulul final al Orașului Sfânt va fi stabilit în cadrul unui acord pe pace dintre israelieni și palestinieni. România este printre puținele țări care are relații diplomatice cu ambele părți. Politica regimului comunist a fost de apropiere de cauza palestiniană, deoarece Israelul era de partea SUA. Yasser Arafat, considerat lider terorist în Occident, era prieten cu Nicolae Ceaușescu. De aceea România recunoaște în prezent Palestina ca stat, deși o asemenea recunoaștere nu există la nivel internațional.

 

Loading...
loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also
Liviu DRAGNEA oferă detalii despre starea sa de sănătate
După aproape zece zile de la ivirea problemelor de sănătate, Liviu Dragnea a apărut astăzi ...